sâmbătă, 11 decembrie 2010

UP XII + I


Brăţări, medalioane, proiect, poze, steag, lucruri făcute pe ultima sută de metri şi, într-un final, urcarea în personalul spre Alba Iulia. Aşa a început totul, în ziua de 26 noiembrie. Eram foarte mulţi participanţi deveni, însă fără lider, că doar el avea regim de student la Cluj, aşa că a venit mai târziu. Stres, "sper că nu am uitat ceva important", un personal care te bălăngăne şi multe speranţe... era primul nostru UP.
Ajuns la Alba, cumpărat bilete de întoarcere, îmbrăţişat albanezi, plecat la sala de sport
a Colegiului "Horia, Cloşca şi Crişan"[HCC]. Lăsat bagaje, învârtit prin Alba, aşteptat lider şi deschiderea sălii. Într-un final, liderul a sosit, sala s-a deschis, noi ne-am întins izoprenele şi am reuşit să mâncăm o cină copioasă. Apoi, înfofoliţi şi cu zâmbete largi puse pe chip de revederile multiple, am plecat la festivitatea de deschidere a festivalului. În şanţurile cetăţii, la Ryma, ne aştepta un mic rai adus pe pământ. Gulguţe suspendate, ţinând loc de stele, cercetaşi deveniţi cavaleri medievali şi ţinând aprinse torţe, muzică frumoasă pe fundal, păreri şi impresii inscipţionate în prezentări PowerPoint şi, apoi, zidite pe pereţii cetăţii, prăjituri împărţite de temerari, totul fiind urmat de un concert de muzică folk al trupei Om, de jongleriile cu foc deja consacrate şi de o magie de lumini, speranţe şi zâmbete de cercetaşi. Aşa s-a deschis ediţia XII + I a festivalului Unitate şi prietenie. Noaptea care a urmat a fost şi ea minunată. Am avut parte de prima ninsoare, de primele dansuri în zăpadă, de primele inimioare desenate în omăt şi de prima floare de crin realizată din bocanci.
Dimineaţa de vineri a adus cu ea multă lene, bulgăreli şi o învălmăşeală de nedescris, fiindcă se împărţiseră biletele cu participarea la ateliere şi se căutau schimburi cât mai avantajoase. După ce toată lumea s-a calmat, am fost împărţiţi pe patrule mixte, am primit fiecare un nume, o hartă şi bănuţi de hârtie şi am plecat să găsim comoara dacică, ascunsă undeva în Alba Iulia. A
m avut parte de multe provocări amuzante, de momente în care ne-am făcut de râs pentru că aşa cerea protocolul, de poze făcute în ipostaze ciudate sau de probe pentru inteligenţa noastră, dar cel mai interesant a fost, cu siguranţă, să cooperăm cu oameni noi, să învăţăm să lucrăm ca o echipă, deşi ne cunoşteam doar de câteva ore, şi să ne şi distrăm împreună. Odată întorşi la HCC, îngheţaţi şi înfometaţi, am înfulecat ceva repede, am mai pus câteva haine pe noi şi am plecat repede de tot, încărcaţi de bagaje, la restaurantul Gothic, unde avea să se ţină Târgul de prezentare al centrelor locale. Am primit masa noastră şi bucăţica noastră de perete şi am început să aranjăm. Până ce toată Deva a ajuns, steagul era înălţat, cătrinţele şi prosopul întinse, marfa [adică medalioanele, brăţările şi inelele de eşarfă hand-made] desfăcută şi standul... deschis. Am avut ocazia să vedem ce au făcut celelalte centre locale, să legăm noi prietenii, să dăm şi să primim îmbrăţişări gratuite şi să ne distrăm aşa cum numai cercetaşii pot să o facă. La sfârşitul serii, am strâns cele câteva medalioane rămase, obiectele tradiţionale şi buna-dispoziţie şi am plecat înapoi la HCC, cu gânduri mari de... somn, că nimeni nu mai avea chef de farse după aşa o zi plină. Totuşi, câţiva nu au fost răpuşi de oboseală, aşa că au legat ghirlande de bocanci între coşurile de baschet, aşa, ca să avem şi odorizant de cameră în sala de sport.
Sâmbăta [sau ziua de ateliere] a fost foarte frumoasă. Unii au mers la salină la Turda, alţii au învăţat să gătească, unii au pescuit idei, alţii s-au jucat aşa cum o făceau în copilărie, unii au jonglat, alţii au dansat, unii au pictat, alţii au învăţat să acorde primul ajutor şi, cu siguranţă, fiecare a avut parte de un timp plin de bucurii şi zâmbete, de un timp în care a învăţ
at lucruri noi şi a legat noi prietenii. La sfârşitul zilei, fericiţi că albanezii ne-au oferit o aşa varietate de activităţi, dar întristaţi din cauză că finalul acestui festival era tot mai aproape, ne-am îndreptat din nou spre Ryma, să participăm la festivitatea de închidere. Aceleaşi gulguţe, aceiaşi oameni primitori ne-au aşteptat acolo. Mai bine de trei sute de oameni se ţineau de mâini, într-un cerc mai mult sau mai puţin perfect, uniţi de toate amintirile dobândite în doar trei zile de festival, uniţi de cântecele ce răsunau dintr-un colţ în altul al sării de sport, uniţi de bocancii căutaţi în neştire şi, cel mai important, uniţi de cercetăşia ce îi adusese, de peste mări şi zâri, împreună, în vechea cetate Alba Iulia. Ne-am jucat împreună, am cântat împreună, am îngheţat împreună şi am aplaudat împreună. La premiere, nu ne-a venit să credem că am obţinut locul doi. Şi tot aşa, nu ne-a venit să credem că ediţia XII + I a UP-ului fusese decvlarată închisă. Numărând în gând cât mai avem de aşteptat până la următorul UP şi cântând veseli prin frigul ardelenesc, ne-am îndreptat spre sala de sport sau spre cafenelele din Alba, gata să găzduiască cercetaşi dornici de depănat amintiri. Am povestit, am făcut ultimele farse, am râs până când a fost necesar să se proiecteze, special pentru Deva, un slide în Power Point cu "Linişte, vă rugăm!". A fost cu adevărat o noapte albă.
Duminică dimineaţa, am jucat o ultimă Stea şi o ultimă Gaşcă, am strâns toate bagajele, am îmbrăţişat oameni şi am schimbat ultimele adrese de e-mail şi ultimele planuri de revedere... Într-un final, trişti nevoie mar
e, am părăsit sala de sport a HCC-ului, plină acum şi de amintirile primului nostru UP. Şi fiindcă ştim că putem avea încredere în voi, o să vă şoptim un secret... UP XII + I a fost minunat, a fost primul nostru festival şi una din cele mai frumoase ieşiri ale noastre, a fost fericire comprimată într-un weekend de cercetăşie. Deşi nu mai aveam voce, deşi am îngheţat pe-afară, deşi am pierdut ochelari sau bocanci, contează că am reuşit să plecăm de la Alba Iulia cu sufletele pline de gânduri frumoase, de râsete şi de glume ştiute doar de participanţii la UP şi mândri de eşarfele
care atestau că şi noi am făcut parte din UP...
A voastră în cercetăşie,

Petra Ioana Trifon.
P.S: Deva strigă mai tare, mai tare, mai tare! Deva strigă mai tare, mai tare decât TOŢI!:)