miercuri, 24 octombrie 2012

Deva Z.E.N.



Eşarfe colorate, codiţe împletite, gânduri bune, dorinţe, brioşe şi zâmbete sincere, cam aşa s-au prezentat cercetaşii la Deva Z.E.N.(zilele educaţiei nonformale). Două zile în care cercetaşii au dat tot ce aveau mai bun din ei pentru a fi mai "nonformali" ca niciodată. După o zi grea de şcoală, ne-am  întâlnit cu mic cu mare în după-amiaza de 28 septembrie la asamblarea standului informativ O.N.C.R. pentru trecătorii care străbăteau centrul vechi al oraşului şi pentru cei interesaţi de educaţie nonformală. Alături de alte organizaţii non-formale am creat un adevărat centru de interes în Deva unde oameni puteau veni să participe la activităţi împreună cu noi. Se pare că trecătorii au dat dovadă de mult entuziasm şi sperăm că s-au simţit bine alături de noi. Seara a fost una deosebită deoarece s-a încheiat cu un concert de chitară foarte frumos şi cu un minunat spectaol cu foc, demonstraţie făcută cu mult talent şi răbdare de două surori, invitate special, tocmai de la Timişoara. Putem spune că totul a fost minunat, o seară completă, condimentată cu puţin din fiecare emoţie împărtăşită cu fiecare om care ne-a bucurat cu prezenţa.
            
 A doua zi, de  dimineaţă, fresh şi mai bine dispuşi ca niciodată,  ne-am  întâlnit în acelaşi loc, pentru a începe a doua parte a distracţiei promise, pregătindu-ne standul din nou, dar de data aceasta mai bine şi mai frumos. Vremea era de partea noastră, aşa că totul mergea conform planului, activităţile au început, oamenii au venit curioşi, şi, au avut ocazia să se disteze alături de noi pentru încă o zi. Nu putem să nu spunem că toţi au plecat cu un zâmbet larg pe faţă după ce şi-au rupt câteva minute ca să se joace alături de noi. Am dansat, am cântat, ne-am jucat, am împletit codiţe, am desenat, am râs în hohote împreună…. Oamenii au fost foarte încântaţi de activitatea noastră şi s-au simţit bine alături de noi.
   

Vă invităm cu drag şi anul viitor la Deva ZEN !
  
Ai voştri în cercetăşie, temerarii Miana Doicaru  din Unitatea Artemis şi Liviu Cotoi din Unitatea Dracon   



luni, 22 octombrie 2012

Street Delivery


Gata oricând? Desigur, gata să împărțim zâmbete, să fim alături de orașul nostru când are nevoie de noi, mai pregătiți ca niciodată să ne implicăm în activități de promovare a educației non-formale, a cercetășiei și a tot ce înseamnă acestea.
Cu toate că vacanța de vară era pe terminate, noi, centrul local Deva, începând de la cel mai mic la cel mai mare, ne-am pus eșarfele la gât, entuziasmul în suflet și multitudinea de idei pe foaie și am pornit spre centrul orașului pentru a împărți voie bună. Motto-ul nostru? "Cercetașii României- Creăm o lume mai bună!". Și chiar ne-a reușit…


Da, ați auzit bine. Devenii au primit cu brațele deschise această inițiativă și nu au stat prea mult pe gânduri până ni s-au alăturat. Oamenii au regăsit fericirea în lucrurile simple― au învățat cum să monteze cortul de la lupișori, apoi, alături de temerari, au râs și au dansat învățând jocurile propuse de ei; au admirat pozele, steagurile şi cupele expuse de noi, au aflat ce înseamnă educația prin joc, au primit informații despre activitatea noastră, iar, spre seară, când centrul a început să se aglomereze, trecătorii nu au rezistat atelierului de dărâmat conserve și nu au putut să nu se oprească să asculte măcar un cântec interpretat de exploratoarele noastre talentate, Andreea și Irina, care au susținut un mini-spectacol pe cinste. Așadar, centrul a răsunat de voie bună și bucurie și parcă a mai înviat puțin după ce a fost călcat de cei mai veseli lupișori și cei mai frumoși copilași.
Impresiile generale despre Street Delivery pot fi confirmate şi de mândrii noștri exploratori, care pot să își dea cuvântul de cercetaș că evenimentul a fost exact așa cum v-am povestit:


Voie bună, organizare, lucru în echipă, zâmbete sunt doar câteva dintre cuvintele care descriu perfect ziua de Duminică. Am început să "personalizăm" strada, astfel încat, în scurt timp, plimbarea si jocurile au devenit activități obișnuite într-un loc, în mod normal, neobișnuit. Ne-am intrat repede în ritm, prin jocuri, ateliere de montare a cortului și de dărâmat conserve și cântece la chitară, iar trecătorii ni s-au alăturat entuziasmați pentru a ne bucura împreună de o zi cu totul specială.”― Amalia Bohatereț

"Putem spune că am împărţit zâmbete şi o atmosferă plăcută  într-o după-amiază de duminică, încercând să le arătăm trecătorilor bucuria oferită de lucrurile mărunte prin jocuri hazlii, prin ateliere amuzante, printr-un miniconcert folk şi chiar şi prin răspunsurile entuziaste pe care fiecare cercetaş, fie el lupişor, temerar sau explorator, le-au dat oamenilor atunci când aceştia doreau să afle mai multe despre cercetăşie.”Maria Trifon

A voastră în cercetăşie, Rus Andrada Diana, exploratoare