Salut ! Noi, adică lupişorii, temerarii, câţiva exploratori şi liderul nostru Iulian, am vrea să vă mai povestim una dintre activităţile noastre cercetăşeşti, şi, anume, cum ne-am petrecut, într-un mod frumos, o sâmbătă de martie.
La întâlnirea noastră săptămânală, joi, am fost înştiinţaţi de Iulian că, în sâmbăta următoare, vom avea o ieşire cu cercetaşii. Zis şi făcut ! Sâmbătă, la ora 10, ne-am adunat toţi în faţa sediului nostru şi am pornit la drum. Mai cu glume, mai cu râsete , dar niciodată neglijenţi, am mărşăluit cercetăşeşte, liderii asigurându-se că nimeni nu rămâne în urmă, iar exploratorii şi temerarii mai vechi având grijă de cei mai noi şi de lupişori. Primul popas mai lung l-am făcut pe strada care duce spre cabana Căprioara, unde cei care nu au mai vizitat respectiva cabană au fost conduşi către ea, iar noi, care am mai fost acolo, am rămas cu Iulian, care ne-a învăţat câteva lucruri folositoare. După ce s-au întors toţi, am mai stat vreo două minute şi am luat-o din nou la drum prin pădure, unde, în timp ce mergeam, toţi cei noi veniţi au început să se integreze printre ceilalţi, am vorbit şi ne-am împrietenit. Drumul a fost foarte frumos şi am fost plăcut surprinşi să vedem că, într-o anumită porţiune a pădurii, zăpada trecea de papucii noştri. Am mai stat un pic să ne tragem răsuflarea, iar apoi am pornit din nou la drum.
Am ajuns la Belvedere, unde am admirat un peisaj suberb. Acolo ne-am oprit pentru a mânca, dar am vaut parte de o surpriză : Răzvan şi-a mâncat dinainte pachetul, aşa că nu avea ce mânca. Ce credeţi că a făcut ? Că a vorbit cu ceilalţi ca să împartă mâncarea cu el? Nu, el şi-a pus rucsacul drept pernă sub cap şi s-a bucurat pe cinste de ultimele momente de pauză. Ciudat e că noi nu am râs imediat de situaţie, glumele au început să curgă abia pe parcursul drumului. Între timp, Iulian încerca să vadă ce traseu era mai indicat de urmat la coborâre. I-a trimis pe Liviu şi pe Sto, adică Raluca Stoianovici, drept în jos, pentru a vedea dacă drumul poate fi parcurs, iar răspunsul a fost ceva de genul : Da, este OK, putem merge lejer ! Majoritatea ne-am ridicat de pe jos, ne-am pus ce ne-a mai rămas din pacheţele în ghiozdane si am luat-o la vale, în vreme ce alţii abia se ridicau din « pat ». Dar să revenim : am plecat pe drumul ,,OK’’ . Primele două minute de drum au fost, într-adevăr, bune, dar, după aceea, ne-am trezit între patru « pereţi » de tufişuri şi un tavan de spini. Toţi erau precauţi, ca să nu se lovească, doar eu şi lupişorii Ioan şi Maia am mers aproape în fugă în faţă, ajungând, evident, primii. Lupişorii find majoritari la ,,FINISH’’ au arătat că, deşi sunt cei mai mici, pot fi învingători.
După ce toţi au ajuns jos, ne-am aşezat şi Iulian a început să ne explice din nou cele 10 reguli ale muntelui, iar după aceea ne-am distrat jucând jocuri. De acolo am plecat spre Almaşul Sec, după care am ajuns prin pădurea Bejan la parcul Bejan, unde iar am mai stat câteva minute, în aşteptarea părinţilor şi pentru a concluziona că, într-adevăr, am petrecut o sâmbătă tare frumoasă unii alături de ceilalţi !
Al vostru în cercetăşie,
Năznean Tiberiu, temerar, unitatea « Dracon »
Postări
