Bineînţeles că, după ce am supravieţuit campului de anul trecut, am spus în toată ţara de
campul nostru şi iată că şi anul acesta 30 de cercetaşi s-au arătat a fi gata oricând să "se piardă în pădure" alături de noi, experimentând viaţa simplă, condiţiile de stres fizic şi psihic şi necesitatea comuniunii om-natură. Ca şi anul trecut, ba chiar mai bine, am avut participanţi din toate colţurile ţării, aşa că în campul nostru au fost
cercetaşi din C.L Licos Timişoara, din C.L Dimăncescu Bucureşti, din C.L. Alb Bucureşti, din C.L Ecaterina Teodoroiu Tg.
Jiu, un explorator din C.L Hunedoara, unul din C.L Insula Cercetaşilor Bacău şi o
exploratoare din C.L. Brăila. Însă, anul acesta, i-am invitat şi pe cercetaşii
maghiari din Deva, iar în camp au participat trei dintre ei. Cu atâţia participanţi şi multă muncă ce trebuia făcută, staff-ul, condus de liderul
nostru Spătaru Iulian şi format din 5 exploratori şi 3 temerari, s-a pus pe
treabă... grea şi, după pregătiri peste pregătiri, şedinte, documente etc, a venit şi
mult aşteptata zi de 25 august.
Începând cu ora 4, au tot venit
şi tot venit toţi participanţii la
Săcărâmb, în frumosul loc de campare
oferit nouă de domnul Narcis Barbu. După şi-au primit toţi tricourile, eşarfele
şi ecusoanele, după ce şi-au ridicat corturile şi s-au acomodat cu viitoarea
casă pentru câteva nopţi (sau poate doar două), a avut loc şi prima adunare, în
care participanţii au avut parte de un bun venit din partea staff-ului şi s-au
aflat membrii fiecărei patrule şi şefii de patrulă. Dar ce, dacă era prima zi trebuia să stăm? Pentru un început frumos de tabără, am mers
cu toţii sus, către biserica trăznită, unde am văzut unul dintre cele mai
frumoase apusuri trăite vreodată. Bineînţeles că pozele, distracţia şi poveştile au fost
nelipsite... dar nu a durat foarte mult până când am coborât la bază, iar şefii
de patrulă aveau să îşi intre în rol. Aşa că şefii de patrulă au participat la
o altă şedinţă în care li s-a comunicat regulamentul campului şi programul zilelor următoare. Cum să se odihnească participanţii pentru
ziua de hike ce urma, când focul era atât de primitor şi cântecele atât de
frumoase, iar imnul campului le spunea cât de bine se vor distra? Am mai stat
puţin la foc, dar se pare că somnul şi gândul la ziua de mâine i-au răpus pe
participanţii noştri. După puţin somn,
prima echipă a fost trezită la ora 3 şi jumătate şi s-au apucat să pregătească bagaje... cât pentru 4 zile de supravieţuire, nu? Rând pe rând, echipele au fost
trezite şi au plecat din 15 în 15 min, începând cu ora patru şi un sfert
dimineaţa, cu kitul de supravieţuire şi harta, spre o nouă aventură pe drumuri
lungi şi obositoare.
În continuare, participanţii au mers până în Balşa, unde o altă probă „dărâmătoare” era pregătită pentru ei de Paul şi de Ana. Aici, participanţii nu primeau doar puncte, ci primeau şi ceva de mâncat: biscuiţi. Din Balşa până în Almaşu Mare a urmat un traseu mai mult obositor decât greu, un traseu care poate a părut interminabil, dar în care unii au reuşit să convingă nişte şoferi să le dea o mână de ajutor. Ajunşi în Almaşu Mare, Gabi şi Luisa le-au pus la încercare cunoştinţele participanţilor despre cercetăşie, iar apoi cu toţii au putut vizita muzeul Achim Emilian, un frumos muzeu ce spune multe poveşti despre poporul român. Drumul până în satul Glod nu a fost dificil, însă mai dificil a fost ca echipele să ajungă la intrarea în cheile Glodului. Unii s-au descurcat foarte bine, alţi mai greu, dar cu toţii au ajuns întregi după acest hike istovitor. Echipele au fost punctate în funcţie de timpul scos în acest hike, iar unele dintre ele au avut şi puţin timp de relaxare. I-am aşteptat pe participanţi să sosească, dar, când am observat că vremea se înrăutăţeşte, că timpul trece repede, iar unele echipe le aşteptau de multă vreme pe cele ce nu terminaseră încă hike-ul, ne-am sfătuit cu Iulian şi am ajuns la concluzia că eu, împreună cu Paul şi Denis, care îi însoţea pe temerari, Ozana şi Mikey, trebuie să parcurgem Cheile Glodului cu aproape toate echipele, iar Maia şi Liviu să vină din urmă împreună cu echipa „întârziată”. Cheile Glodului nu au fost chiar aşa cum ne-am aşteptat, căci, din cauza secetei, nivelul apei era foarte scăzut şi, spre surpriza noastră, apa a fost foarte adâncă pe o porţiune foarte scurtă de chei. După ce cu toţii am trecut cu bine de cheile Glodului, am ajuns în satul Ardeu, unde o parte din staff îi aştepta pe participanţi cu o şură numa’ bună de dormit în ea.
În timp ce staff-ul avea o şedinţă, participanţii au avut puţin timp liber în
care să se acomodeze cu „casa pentru o noapte” ( sau două), să mănânce ( dacă şi-au făcut rost de
mâncare, bineînţeles) şi să se şi spele (cu apa din fântână). Apoi a avut loc
şi o şedinţă cu şefii de patrulă, pentru evaluarea primei zile din camp şi precizarea traseului din ziua următoare.
Noaptea se anunţa grea pentru participanţi, căci fiecare avea să stea
câte două ore la planton, însă, încălziţi de foc şi... de cântece, au reuşit cu toţii să treacă cu brio şi acest test.
Vremea se cam stricase... Dar nu se putea ca marea olimpiadă să nu aibă loc. Aşa că participanţii, dis-de-dimineaţă, şi-au luat rucsacii şi, pe rând, au plecat din 15 în 15 min în primul concurs, către Mănăstirea Buna Vestire de la Cheile Cibului, unde îi aştepta şi prima probă a zilei de 27 august, dar şi nişte măicuţe tare frumoase şi iubitoare cu nişte sandvişuri şi câte un ceai cald. Nu mai ploua chiar aşa de puternic, dar participanţii au ajuns... cam uzi la mănăstire, unde, după ce au vizitat biserica mănăstirii şi s-au mai încălzit într-o sală de oaspeţi, au fost testaţi din punct de vedere spritual: un reprezentat din fiecare echipă a trebuit să spună Crezul, şi, spre bucuria noastră şi a lor (au primit puncte, nu?), aproape toate echipele au trecut de această probă. Dar gata cu căldura, haleala şi relaxarea, suntem în surviving, nu? Tot pe rând, în funcţie de cum au ajuns, participanţii au plecat înapoi spre satul Ardeu, punct din care plecau spre o altă destinaţie.
Ajunşi înapoi în Ardeu, după aproximativ 15 km de mers, participanţii au luat o pauză, după care au plecat din 10 în 10 min pe Cheile Ardeului, iar apoi spre Cetatea Ardeu. Sus, unde era extraordinar de frumos, o altă probă i-a făcut pe participanţi să dovedească cât de uniţi erau ca echipă. Dar să nu mai tragem de timp cu poveşti, că îi facem pe participanţi să întârzie (doar totul era cronometrat). După ce au coborât de pe cetate, participanţii au putut să îşi mănânce în tihnă mâncarea procurată şi, după chitărit şi voie bună la focul de tabără, s-a lăsat liniştea printre cercetaşii survivori.
Staff-ul s-a gândit să îi lase pe participanţi să mai doarmă puţin, căci erau cam obosiţi. Aşa că trezirea s-a dat doar la ora 9, însă cine a fost matinal s-a trezit şi mai devreme. O parte din staff a plecat spre punctele de control şi ceilalţi au rămas să facă curăţenie în curtea şi în şura domnului ce ne-a lăsat să o folosim. Nici această zi nu avea să fie una uşoară, pentru că participanţii aveau de trecut Cheile Madei, apoi, din Mada, să meargă spre Crucea de la locul de campare de anul trecut, şi de acolo să meargă spre Feredee. Începând cu ora 10, participanţii au plecat spre Cheile Madei, din 15 în 15 minute, drumul până la intrarea în chei fiind destul de încâlcit pentru unele echipe care... au intrat de-a binelea în tema campului. Rând pe rând, participanţii au trecut prin frumoasele chei şi, ajunşi la ieşire, au fost ghidaţi pe unde trebuie să meargă. La Cruce, au fost aşteptaţi de Maia şi Paul, care aveau să îi însoţească pe drumul către Feredee. Drumul a fost, se pare, destul de obositor, ceea ce se putea citi şi pe feţele participanţilor, care, ajunşi la Feredee, ştiau că îi aşteaptă o noapte de supravieţuire grea.
În funcţie de timpul în care au ajuns la Feredee, echipele şi-au ales locurile unde aveau să îşi construiască un adăpost din varietatea de zone deja bine alese de staff în acest scop. Fiecărei echipe i-a fost delegat câte un cercetaş din staff care avea să fie asistentul lor şi care avea să acorde echipelor un sprijin „logistic”, după cum spune regulamentul. Toate echipele trebuiau să îşi construiască un adăpost, să aprindă focul, deci, implicit să facă şi o vatră, altă provocare fiind ca, în permanenţă, doi dintre membrii echipei să fie treji, la planton; bineînţeles, şi spiritul de echipă se puncta. În timp ce fiecare echipă şi-a încropit un adăpost şi un foc, afară s-a lăsat noaptea de-a binelea, iar noi nu voiam să îi lăsăm pe participanţi să adoarmă cumva. Aşa că Iulian, după ce a verificat munca fiecărei echipe, a luat, pe rând, câte un cercetaş din fiecare echipă, şi a făcut cu ei o „mică” plimbare pe la fiecare adăpost, ca să îi lase pe ei să îşi aprecieze unii altora construcţiile. În plus, ca să nu se plictisească pe drum, au început cu toţii să cânte. Cu greu s-a mai dormit în noaptea aceea. Dimineaţa, când a avut loc ultimul control, se pare că toate echipele au reuşit să ducă la bun sfârşit probele pe care „noaptea în adăpost” le-a presupus.
După curăţenia în locurile în care au fost construite adăposturile, echipele au avut puţin timp liber până la plecarea spre bază, ultimul drum din acest camp. Aşa că unii au ales să facă o baie în apa rece a bazinelor naturale de la Feredee, alţii să stea puţin la soare, unii au încins un Jungle Speed cu staff-ul, alţii luau micul dejun (mere, mure, în timp ce o parte din staff calcula punctaje şi făcea clasamente, totuş durând până ce a trebuit să ne strângem cu toţii lucrurile şi să plecăm spre Săcărâmb. Ajunşi la bază, unde ne-a întâmpinat cu drag domnul Narcis, împreună cu nepoţeii săi, printre care se numără şi cu lupişoara noastră Piti, am luat cu toţii o mică pauză de relaxare după aceste zile. Dar staff-ul nu putea sta prea mult pentru că trebuia să pregătească festivitatea de închidere. După ce participanţii s-au odihnit şi şi-au umplut (la propriu) burţile cu proviziile lăsate aici, la rece, au fost chemaţi pentru a lua parte la închiderea campului. A venit şi acest moment, cu toate că nu prea era aşteptat de nimeni. Premiile erau gata expuse, punctajele calculate, aşa că, după ce i-am ţinut un pic în suspans pe participanţi, am început să acordăm premiile. Patrula care s-a dovedit a fi cea mai bună supravieţuitoare a fost patrula Delta, compusă din Vulcan Theodor din C.L. Deva ca şef de patrulă, Crăciun Roxana din C.L. Ecaterina Teodoroiu Târgu-Jiu, Ştefan Robert din C.L. Licos Timişoara, Tronciu Andi din C.L. Hunedoara şi Frunza Bogdan din C.L. Deva.
Dar să nu uităm şi de celelalte patrule: patrula Alfa
care s-a plasat pe locul al doilea, patrula Bravo - pe locul al treilea, patrula
Eco - pe locul al patrulea, patrula Foxy( patrula temerarilor) – pe locul al
cincilea, şi ultima, dar nu cea din urmă, patrula Charlie. Îi felicităm pe toţi
pentru tot ceea ce au făcut şi putem spune că sunt cu toţii nişte adevăraţi
supravieţuitori. În fiecare patrulă a fost câte un cercetaş care s-a remarcat
printre ceilalţi şi lui i s-a oferit un premiu, dar cu toţii s-au descurcat
bine. Toţi participanţii au primit un atestat de supravieţuire alături de
badge-ul campului. Totodată, pe lângă participanţi, şi membrii staff-ului care s-au implicat cel mai mult au fost premiaţi pentru asta. După un mic discurs al lui Iulian şi al domnului Narcis, festivitatea
s-a încheiat şi la fel şi a doua ediţie a campului Pierdut în pădure. Însă distracţia nu s-a terminat aici, ci a continuat la party-ul dat în cinstea
supravieţuitorilor. Datorită Maiei, am avut parte şi de o masă copioasă şi
delicioasă, iar, după ce ne-am umplut cu toţii burţile, s-a dat start
petrecerii. Am jucat Jungle Speed (din
nou), am povestit, am râs de cele ce s-au întâmplat, am asistat la o mică demonstraţie cu
jonglerii cu frontale şi am dansat pe ritmurile alese de DJ-ul invitat special
pentru noi.
Cu toate că petrecerea s-a terminat şi ea la un moment dat, era totuşi ultima noapte de camp, aşa că am stat cu toţii în jurul focului şi am cântat acompaniaţi de Gabi şi chitara ei, dar .. trebuia să se termine şi asta, nu? De dimineaţă, participanţii au început să plece rând pe rând... şi s-a simţit cu adevărat că tabăra s-a încheiat. Dincolo de provocările mai mult sau mai puţin grele, de nopţile lungi, de efortul fizic şi de stresul psihic, putem spune, cu mâna pe inimă, că o să ne amintim cu drag de acest camp, de entuziasmul şi spiritul de echipă ce ne-au caracterizat de-a lungul a cinci zile, de râsete şi plânsete, de întâmplări amuzante sau, dimpotrivă, solicitante, de probele interesante şi de cântecele neobosite; am învăţat unii de la alţii, am mai crescut puţin şi am trăit o experienţă cercetăşească veritabilă, în care s-au observat valorile frumoase pe care fiecare le creştem, cu grijă, în sufletele noastre de cercetaşi, precum şi abilităţile fizice şi psihice dezvoltate pe care le-am dobândit de-a lungul unor perioade mai scurte sau mai lungi de activitate şi drag de cercetaşi. Tragem nădejde ca la anul să ne întâlnim în număr mai mare şi să premiem noi cercetaşi supravieţuitori, care sunt mai mult decât gata oricând să facă faţă oricăror provocări.
Dorim să mulţumim tuturor celor care ne-au ajutat la realizarea acestui camp, şi anume: domnului Narcis Barbu care
ne-a oferit locul de campare şi a avut grijă de lucrurile noastre cât am fost
plecaţi, lui Denis Memet care ne-a oferit curtea sa pentru petrecere şi, i-a
însoţit pe temerari în unele trasee, lui Mihai Holhoş aka Mikey Hash căruia îi
mulţumim pentru promovarea campului, domnului care ne-a lăsat să dormim
în şura sa, şi, nu în ultimul rând, le mulţumim participanţilor că au acceptat
invitaţia noastră şi că au avut încredere să se "piardă în pădure". Cu toate că petrecerea s-a terminat şi ea la un moment dat, era totuşi ultima noapte de camp, aşa că am stat cu toţii în jurul focului şi am cântat acompaniaţi de Gabi şi chitara ei, dar .. trebuia să se termine şi asta, nu? De dimineaţă, participanţii au început să plece rând pe rând... şi s-a simţit cu adevărat că tabăra s-a încheiat. Dincolo de provocările mai mult sau mai puţin grele, de nopţile lungi, de efortul fizic şi de stresul psihic, putem spune, cu mâna pe inimă, că o să ne amintim cu drag de acest camp, de entuziasmul şi spiritul de echipă ce ne-au caracterizat de-a lungul a cinci zile, de râsete şi plânsete, de întâmplări amuzante sau, dimpotrivă, solicitante, de probele interesante şi de cântecele neobosite; am învăţat unii de la alţii, am mai crescut puţin şi am trăit o experienţă cercetăşească veritabilă, în care s-au observat valorile frumoase pe care fiecare le creştem, cu grijă, în sufletele noastre de cercetaşi, precum şi abilităţile fizice şi psihice dezvoltate pe care le-am dobândit de-a lungul unor perioade mai scurte sau mai lungi de activitate şi drag de cercetaşi. Tragem nădejde ca la anul să ne întâlnim în număr mai mare şi să premiem noi cercetaşi supravieţuitori, care sunt mai mult decât gata oricând să facă faţă oricăror provocări.
Şi, ca să închei ca la carte:
CERCETAŞI! SUPRAVIEŢUIM ORICÂND! ( pentru a doua oară!)
1 comentarii:
Felicitari Maria!!!!!!!!
Trimiteți un comentariu