Centrul Local Deva și-a început săptămâna... altfel:
cumpărând sandale de munte -la ofertă. De ce? Pentru că, peste doar câteva ore,
urma să pornim într-o drumeție de neuitat pentru noi.
Destinația: Valea Nandrului; punct de plecare: sediul
din Deva; ora plecării: 11:10; puncte de control: peșteră- RL- belvedere-
Piatra Coziei- lac- schitul Sf. Nectarie, Valea Nandrului; ora sosirii: 21:10;
timp de parcurgere a traseului (așteptări): 7 ore; timp de parcurgere a
traseului (realitate): 12 ore.
Primele puncte de control sunt clasice pentru noi...
de aceea, Iulian s-a gândit că ar fi mai interesant să ne schimbe ruta,
păstrând destinațiile, ca o provocare. Totul a mers foarte bine până la urmă,
s-au reunit toate patrulele și am mers împreună. În Piatra Coziei ne-am
întâlnit cu Iulian, care ne-a dat indicațiile pentru următoarele puncte. Ne-a
condus până după lac, mai exact, până când s-a asigurat că putem merge singuri
după azimutul de 200o... Am mers până în Cârjiți, unde liderul
nostru responsabil ne aștepta cu gogoși proaspete. Motivați, ne-am continuat
peripețiile bazându-ne pe temerarii care ”au mai fost pe-acolo cu Iulian”, așa
că știau -teoretic- drumul.
Un vânător binevoitor ne-a condus până lângă o
stână, de unde i-a explicat lui Cotoi cum putem ajunge mai repede la Nandru.
Sigur pe el, ne-a condus prin pădure. În curând, a trebuit să ne aprindem
frontalele... „Cotoi, luminează-mi busole, te rog!... Azimutul e la dreapta.” „Bine...
mergem în stânga!” Ce a urmat? … „Alo, Iulian?”
Am lansat semnale sonore si luminoase până când a
ajuns la noi și ne-a dus la locul de campare, unde corturile erau montate, iar
ceaiul cald și mămăliga cu brânză erau pe masă. Grupa de serviciu a spălat
vasele, iar primul planton și-a început activitatea. Cu toată oboseala
acumulată peste zi, cântecele la chitară s-au auzit până aproape de dimineață.
Ziua petrecută în vale a fost una de relaxare prin
jocuri specifice, plimbări -cu sandalele noi- prin pârâu, naniți (amoniți),
Cenușica, mima inversă și povești interminabile spuse în jurul focului, la o
cană cu ceai fierbinte și biscuiți dulci. Părintele Stareț, ”un părinte
atipic”, după cum a fost îndrumat să fie, ne-a oferit un frumos moment
spiritual, în care ne-a împărtășit povești și informații care ne-au bucurat
sufletele.
Dimineața, ne-am împărțit în două grupuri: unul care
a mers cu mașinile acasă și altul care s-a întors la Deva, în stil cercetășesc,
pe jos. Am descoperit că, în mod natural, formăm patrula perfectă, pe plan
fizic și social. Pentru că „busola e pentru netalentați”, ne-am abătut de la
azimutul de 20o pentru a ajunge la un nou punct de belvedere, dar în
sens opus azimutului nostru. Și pentru că suntem cercetași și ne place să
explorăm amplu, am ignorat cărările, mergând exact pe direcția indicată de
busolă, la vale, printre copaci, ”bing-bang”, pe unde Cotoi „a mai fost cu
Iulian”. Ne-am trezit într-o vale de unde vedeam în depărtare un stejar
singuratic. Ajungând la el, ni s-a deschis în față o priveliște superbă: cea
mai frumoasă câmpie cu flori pe care am văzut-o până acum. Fără să ne dăm
seama, am scurtat cu mult drumul nostru, astfel încât, în loc de 7 ore, am
făcut doar 5.
În final, Iulian a fost mândru de noi, iar noi am
învățat că farmecul unei călătorii nu este dat de destinația finală, ci de
călătorie în sine. Dacă mai ai alături și o patrulă frumoasă de cercetași, poți
fi liniștit că drumul e bun: ei au mai fost pe-acolo cu Iulian.
Postări
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu