Hei, hei, verde e iarba, soarele-i sus pe cer...

Salut ! Noi, adică lupişorii, temerarii, câţiva exploratori şi liderul nostru Iulian, am vrea să vă mai povestim una dintre activităţile noastre cercetăşeşti, şi, anume, cum ne-am petrecut, într-un mod frumos, o sâmbătă de martie.

La întâlnirea noastră săptămânală, joi, am fost înştiinţaţi de Iulian că, în sâmbăta următoare, vom avea o ieşire cu cercetaşii. Zis şi făcut ! Sâmbătă, la ora 10, ne-am adunat toţi în faţa sediului nostru şi am pornit la drum. Mai cu glume, mai cu râsete , dar niciodată neglijenţi, am mărşăluit cercetăşeşte, liderii asigurându-se că nimeni nu rămâne în urmă, iar exploratorii şi temerarii mai vechi având grijă de cei mai noi şi de lupişori. Primul popas mai lung l-am făcut pe strada care duce spre cabana Căprioara, unde cei care nu au mai vizitat respectiva cabană au fost conduşi către ea, iar noi, care am mai fost acolo, am rămas cu Iulian, care ne-a învăţat câteva lucruri folositoare. După ce s-au întors toţi, am mai stat vreo două minute şi am luat-o din nou la drum prin pădure, unde, în timp ce mergeam, toţi cei noi veniţi au început să se integreze printre ceilalţi, am vorbit şi ne-am împrietenit. Drumul a fost foarte frumos şi am fost plăcut surprinşi să vedem că, într-o anumită porţiune a pădurii, zăpada trecea de papucii noştri. Am mai stat un pic să ne tragem răsuflarea, iar apoi am pornit din nou la drum.

Am ajuns la Belvedere, unde am admirat un peisaj suberb. Acolo ne-am oprit pentru a mânca, dar am vaut parte de o surpriză : Răzvan şi-a mâncat dinainte pachetul, aşa că nu avea ce mânca. Ce credeţi că a făcut ? Că a vorbit cu ceilalţi ca să împartă mâncarea cu el? Nu, el şi-a pus rucsacul drept pernă sub cap şi s-a bucurat pe cinste de ultimele momente de pauză.

Ciudat e că noi nu am râs imediat de situaţie, glumele au început să curgă abia pe parcursul drumului. Între timp, Iulian încerca să vadă ce traseu era mai indicat de urmat la coborâre. I-a trimis pe Liviu şi pe Sto, adică Raluca Stoianovici, drept în jos, pentru a vedea dacă drumul poate fi parcurs, iar răspunsul a fost ceva de genul : Da, este OK, putem merge lejer ! Majoritatea ne-am ridicat de pe jos, ne-am pus ce ne-a mai rămas din pacheţele în ghiozdane si am luat-o la vale, în vreme ce alţii abia se ridicau din « pat ». Dar să revenim : am plecat pe drumul ,,OK’’ . Primele două minute de drum au fost, într-adevăr, bune, dar, după aceea, ne-am trezit între patru « pereţi » de tufişuri şi un tavan de spini. Toţi erau precauţi, ca să nu se lovească, doar eu şi lupişorii Ioan şi Maia am mers aproape în fugă în faţă, ajungând, evident, primii. Lupişorii find majoritari la ,,FINISH’’ au arătat că, deşi sunt cei mai mici, pot fi învingători.

După ce toţi au ajuns jos, ne-am aşezat şi Iulian a început să ne explice din nou cele 10 reguli ale muntelui, iar după aceea ne-am distrat jucând jocuri. De acolo am plecat spre Almaşul Sec, după care am ajuns prin pădurea Bejan la parcul Bejan, unde iar am mai stat câteva minute, în aşteptarea părinţilor şi pentru a concluziona că, într-adevăr, am petrecut o sâmbătă tare frumoasă unii alături de ceilalţi !

Al vostru în cercetăşie,

Năznean Tiberiu, temerar, unitatea « Dracon »

Şcoala de iarnă, la-nceput de an

Ştire proaspătă, de an nou: avem o nouă lideră de exploratori, pe Ozana! Şi cum Ozana trebuia să organizeze un camp ca să îşi demonstreze, încă o dată, aptitudinile şi capacităţile, s-a ocupat, cu meticulozitate, atenţie şi drag, de organizarea unei şcoli de iarnă, mai bine zis, a unui camp la ski, la Straja, în timpul vacanţei. Ne-am adunat cercetaşi deveni, craioveni şi timişoreni şi, încărcaţi cu schiuri, plăci, clăpari şi bună-dispoziţie, am ajuns la Straja, într-o cabană aflată la 5 metri de teleski, unde ne aşteptau patru zile de zăpadă, râsete, Jungle Speed şi veselie.

Nu am avut un program pe zile, însă aveam un program zilnic, cu oră de trezire şi oră de stingere, cu oră de prânz şi oră de cină, cu reguli bine stabilite, de tipul "Nu se face gălăgie decât în sala de mese!", cu serviciu la masă bine pus la punct şi cu un meniu făcut pentru fiecare masă-n parte. Cine era de serviciu la masă trebuia să gătească, să spele vasele, să pună şi să strângă masa, lucru care s-a respectat cu stricteţe. Deşi au mai fost şi abateri de la reguli, Ozana, ca un lider responsabil ce trebuie să dveină, a ştiut să adopte atitudinea potrivită şi să aplice sancţiunile corespunzătoare, că doar suntem cercetaşi, nu o simplă gaşcă fugită de-acasă la munte.

Ce-am făcut la şcoala de iarnă? Fiecare cercetaş ce nu ştia să schieze bine sau să se dea cu placa a reuşit să se perfecţioneze. Fie că am avut îndrumători dintre prietenii noştri cei buni, fie că ne-am străduit prin propriile noastre puteri, la sfârşitul campului, cu toţii am putut spune că ştim să schiem sau să ne dăm cu placa. De asemenea, am dobândit cu toţii talentul, abilităţile, atenţia necesară pentru a ne juca cel mai amuzant joc existent, Jungle Speedul. Cu alte cuvinte, anul ăsta, la Straja, am avut sesiuni de ski intercalate cu sesiuni de Jungle Speed.

Cert e că ne-am distrat, în fiecare clipă în care am fost acolo, ne-am distrat, am învăţat să ne tolerăm reciproc, să ne respectăm noua lideră şi să lucrăm în echipă pentru ca întregul grup să se simtă bine. Am început anul nou cu bine şi, în pofida micilor accidente, putem spune că suntem teferi, curajoşi şi gata să ne bucurăm la maxim, în stil cercetăşesc, de toate activităţile care vor urma!

UP 14, cavalerii cetăţii prieteniei

A-nceput anul nou, aşa că vă urăm tuturor cât mai multe campuri cu poveşti frumoase, cât mai mulţi prieteni din toate colţurile ţării, cât mai multă sănătate şi putere să vă bucuraţi de fiecare activitate-a voastră şi cât mai mult curaj de a lăsa lumea mai bună decât aţi găsit-o. Noi am rămas datori cu povestea unui festival în care am cunoscut cu adevărat, din nou, spiritul adevăratei cercetăşii: Unitatea şi Prietenia.
Abia ajunşi în Alba Iulia, după o zi lungă de şcoală şi-o călătorie cu trenul presărată cu şedinţe foto şi multe glume, am fost întâmpinaţi de prietenii noştri craioveni şi conduşi la sala de sport a Colegiului Naţional "Horia, Cloşca şi Crişan", pe care-o cunoşteam atât de bine. Am ajuns printre primii, după ce la ediţia de anul trecut am părăsit ultimii incinta liceului făuritor de amintiri dragi, aşa că ne-am bucurat nespus să ne regăsim casa de la-nceput de decembrie, alături de prieteni din toate colţurile ţării. După ce ne-am înregistrat şi instalat, am stat ca pe ace, aşteptând să se umple sala de participanţi şi să plecăm la festivitatea de deschidere. Într-un final, ne-am îndreptat către şanţurile cetăţii, unde ne aşteptau două videoproiectoare menite să ne-arate cât de entuziasmaţi eram cu toţii la sfârşitul ediţiei din 2010 a festivalului, când abia aşteptam următorul UP, o scenă, pe care au urcat, în ordine mai mult sau mai puţin exactă, un prinţ şi-o prinţesă medievală, un lider care a animat toată populaţia de exploratori, trupa de teatru Skepsis, ce ne-a făcut să râdem cu lacrimi, trupa Plus Noi, ce ne-a (în)cântat şi, evident, Yeti, adică Andrei Avram, şeful centrului local Alba Iulia, care-a declarat ediţia a paisprezecea a Festivalului Naţional "Unitate şi Prietenie" deschisă. Voioşi nevoie mare, ne-am întors la sala de sport, să prelungim poveştile până dimineaţă şi să ne pregătim să sărbătorim 1 Decembrie la Alba Iulia.

De ziua naţională a României, ne-am trezit devreme şi-am plecat în explorarea cetăţii împodobită de sărbătoare. Am asistat şi la depunerea de coroane, am luat parte şi la un fragment de Liturghie în Catedrala Reîntregirii Neamului, am văzut spectacolul-scenetă cu Mihai Viteazu şi, evident, ne-am bucurat enorm să urmărim parada, celebra paradă de 1 Decembrie de la Alba Iulia. Seara am sărit, am dansat şi-am cântat alături de cei de la Zdob şi Zdub şi de Holograf şi apoi ne-am petrecut timpul rămas până la ora de stingere în UPub, locul cu ceai, cafea şi multe jocuri. Ce-am ales să ne jucăm? Evident, Jungle Speed, că doar nu eram obosiţi. Noaptea ce-a urmat a fost senzaţională, în condiţiile în care am nimerit în cel mai răcoros loc din toată sala, aşa că ne-am strâns cu toţii în jurul liderului nostru drag, Iulian, şi-am râs până când a trebuit cu adevărat să încetăm, că altfel aveam de-a face cu organizatorii.

Ziua următoare ne-am început-o cu melodii frumoase, menite să ne binedispună şi să ne umple de energie, pentru că trebuia să plecăm în Marele Turnir, alături de colegi de patrulă nou-nouţi. În prima parte a competiţiei, trebuia să trecem prin cât mai multe puncte de control, ca să acumulăm mine de aur, lemn sau fier, ce urmau să fie convertite în cărţi de duel: vrăjitori, arcaşi şi cavaleri. În a doua parte a zilei ne-am duelat cu celelalte patrule, în încercarea de a câştiga cât mai multe bătălii. Ca să se păstreze tradiţia, am primit şi un set de fotografii ale unor clădiri sau statui albaiuliene, pe care dacă le fotografiam la rândul nostru, primeam puncte bonus. Turnirul s-a terminat cu bine,

cu noi prieteni şi cu energia consumată, aşa că a trebuit să ne refacem rezervele de mâncare cât mai iute, să fim proaspeţi şi cu chef de viaţă la Târgul Centrelor Locale. Târgul s-a dovedit a fi tare frumos. Locaţia a fost alta faţă de ediţia trecută şi a fost una destul de friguroasă (un cort oarecum încălzit, oferit de primărie pentru astfel de evenimente), însă noi tot ne-am simţit bine. Ne-am plimbat la standurile tuturor centrelor locale, am participat la tombole, am mâncat pe gratis, am primit şi noi vizite şi aprecieri, am prezentat campul de supravieţuire "Pierdut în pădure" şi-am avut chiar şi câţiva cercetaşi pre-înscrişi, ne-am jucat alături de sute de alţi oameni şi am făcut o grămadă de poze, să ne-amintim mereu de aceste momente cercetăşeşti autentice. Distracţia a continuat în UPub, din nou, la o altă sesiune de Jungle Speed, completată de chitări şi cântece frumoase şi la o repetiţie a flashmob-ului ce urma să-l facem sâmbătă seara. Întorşi la sală, le-am făcut o surpriză minunată Gabrielei şi lui Alex, a căror zi de naştere era, cântându-le la mulţi ani alături de toţi participanţii şi aruncându-i în sus în mijlocul sălii de sport, ceea ce cu siguranţă va fi de neuitat pentru ei.

Ultima zi de activităţi propriu-zise la UP însemna ziua atelierelor. Entuziaşti nevoie mare, ne-am risipit care pe unde avea atelier, unii în excursie la Salina Turda sau la Câlnic, alţii la cursuri de prim-ajutor, unii la jonglat, ceilalţi la improvizaţie, fiecare la locul lui. În pauza dintre cele două sesiuni de ateliere, ne-am împărtăşit unii altora experienţele matinale, am înfulecat de zor pizza sau ce-am apucat şi ne-am jucat, evident, Jungle Speed. În tura a doua de ateliere, fiecare a avut parte, din nou, de distracţie, alături de alţi oameni frumoşi, învăţând alte lucruri interesante. Înainte de festivitatea de închidere a campului, am făcut flashmob-ul pe melodia Low a lui Flo Rida şi a ieşit neaşteptat de bine, după care am aruncat bomboanele cumpărate de Gabi şi Alex de la tribune, ca să ştie toată sala că avem doi sărbătoriţi. Festivitatea de încheiere a festivalului a fost înduioşătoare, am putea spune, privind din spatele lacrimilor de fericire ce le-am vărsat cu toţii când compozitoarea imnului festivalului a urcat pe "scenă" şi, alături de 300 de cercetaşi, a interpretat cântecul ce defineşte probabil, cel mai bine cercetăşia; dar aceeaşi festivitate a fost şi una ce ne-a determinat să fim mândri de noi, fiindcă patrula Sargeţia a câştigat locul III la UP 14; şi tot festivitatea de încheiere a fost plină de energie, datorită jocurilor ce ne-au pus în mişcare sângele şi a concertului susţinut de trupa Lapsus, din care fac parte mai mulţi cercetaşi albaiulieni, ce ne-a făcut să cântăm şi să dansăm, bucuroşi că am luat parte la un aşa eveniment fantastic. Noaptea s-a prelungit cu ultima sesiune de Jungle Speed în UPub şi cu multă chităreală, cât să ne-ajungă până la următorul camp.

Să vedem cum se goleşte sala de prieteni a fost extrem de dureros, unii dintre noi au ajuns chiar să plângă, dar într-un final ne-am adunat lucrurile, ne-am primit premiile şi diplomele, ne-am luat rămas-bun de la toţi cei dragi nouă şi ne-am urcat în trenul ce ne ducea acasă. Cu toţi aveam sufletele preapline de tot ce-am trăit la UP, agendele telefonice încărcate cu noi numere de telefon şi memoria ocupată cu amintiri frumoase, ale unor zile de cercetăşie pură, în care am învăţat să fim mai buni, mai toleranţi, mai prietenoşi. Acum, ducem dorul UP-ului, dar aşteptăm cu nerăbdare următorul camp, în care să creştem mai mult ca oameni şi să ne revedem cu prietenii noştri dragi din depărtări.

A voastră în cercetăşie, Petra Ioana Trifon, explorator.

Please don't stop the music

Înainte să fim invitaţi frumos de către arădeni să îi vizităm, am participat la o ieşire la binecunoscuta Piatra Coziei, unde au fost şi câţiva temerari proaspăt-veniţi şi unde cu toţii ne-am distrat şi am evadat puţin din rutina şcolii. După ce ne-am antrenat cu această ieşire, în după-amiaza de 11.11.2011, ne-am urcat în tren echipaţi şi am plecat. Drum buun! După două ore şi ceva de mers cu trenul, am ajuns în Arad, un oraş frumos, cu o gară care mie îmi seamănă cu castelele englezeşti vechi. Ne-am îmbarcat în maşinile liderilor arădeni şi am plecat către Lunca Mureşului, nu departe de Arad, la 10-15 km, unde am stat în sediul Parcului Natural Lunca Mureşului. Odată ajunşi acolo, unii dintre noi şi-au revăzut prietenii făcuţi astă-vară, în Padiş, iar ceilalţi au făcut cunoştinţă cu temerarii arădeni. Ne-am lăsat rucsacii plini de mâncare jos, ne-am instalat în camere şi am aşteptat să vedem în ce patrule suntem repartizaţi. Au fost cinci patrule, numerotate, bineînţeles, de la 1 la 5. Abia aşteptam să ne împrietenim cu noi colegii de patrulă! Încă nu am apucat să spun cum se numea campul. Deşi la festivitatea de deschidere ni s-a spus că tema acestui camp va fi muzica, el se numea Insula. Pentru noi, probabil, a fost, însă, Insula Muzicală.:)

În prima zi a campului, ni s-a făcut o scurtă prezentare a temei, ne-am jucat jocuri interesante, am învăţat jocuri noi şi am avut parte de prima provocare. Fiecărei patrule, în secret, i-a fost prezentat un clip al unei trupe muzicale, dar fără sonor, şi fiecare avea de reprodus dansul din acel clip. A fost foarte amuzant, ne-am costumat cu ce am apucat, ne-am adus aminte frânturi ale dansului, unii mai ştiau melodiile şiiii a fost foarte tare. Patrula mea a avut de reprodus dansul din Lazy Song- Bruno Mars, şi a fost tare amuzant. Ne-am distrat şi am petrecut la maxim, şi, după aceste momente „artistice”, am avut timp liber până la stingere, timp în care am dansat , cântat sau am băut un ceai cald la tearoom. Numai că trebuie să mai şi dormim, aşa că ne-am făcut ordine în camere, ne-am făcut copii cuminţi şi ne-am pus la somn( după ce am mai povestit puţin).

A doua zi... Ziua atelierelor, pot spune, pentru că a fost o zi plină şi frumoasă. Pe patrule, am participat la o serie de ateliere, care au fost captivante. Atelierele, într-o ordine aleatorie, au fost: construirea instrumentelor, creaţie, dans, ora de ştiri şi momentul spiritual cu Erika. La Construirea Instrumentelor am aflat că instrumentele muzicale se pot realiza din materiale foarte diverse, aşa că fiecare patrulă şi-a inventat propriile chitări sau tobe, după care ne-am ales un ritm potrivit melodiei Andrii Popa şi, acompaniaţi la chitară şi pian, am creat noi sunete şi o nouă melodie. Apoi, la atelierul de Creaţie, am devenit staruri rock, rap, folk sau latino, după propriile gusturi. Fiecare patrulă a devenit o trupă şi, timp de o oră, şi-a ales stilul, şi-a creat muzica, versurile, dansul, vestimentaţia, dar a luat şi atitudinea de vedetă. Între aceste ateliere şi celelalte rămase, am ieşit afară cu toţii şi ne-am jucat o mulţime de jocuri amuzante, cu spirit de echipă sau fără, foarte distractive şi pline de veselie. După momentul de recreere şi după prânz, ne-am reîntors la ateliere şi următorul pe listă a fost Dansul, la care, îndrumaţi de doi lideri, am învăţat o coregrafie genială. A fost un atelier minunat, şi în care ne-am distrat. Dar care mai sunt ştirile? Le aflăm de la echipa de redacţie de la Ora de ştiri scout, unde am fost reporteri, prezentatori meteo sau prezentatori de emisiuni şi ne-am distrat la maxim în timpul filmărilor. La Momentul spiritual cu Erika, ne-am mai relaxat puţin şi am vizionat câteva filmuleţe foarte frumoase şi am împărtăşit idei şi păreri. Am aflat despre playing for change şi multe alte lucruri pe care nu le cunoşteam.

Într-un final, s-a terminat şi sesiunea de ateliere, dar nu şi seara. Când s-a lăsat de-a binelea întunericul, a început marele show. Show-ul a constat în interpretarea melodiei Andrii Popa pe ritmuri noi şi cu instrumente inovatoare, apoi au urmat trupele ca la un adevărat concert şi care mai de care s-a prezentat într-un mod unic. La sfârşit, fiecare patrulă a fost premiată pentru una dintre calităţile ei, care s-a remarcat predominant de-a lungul campului. Ups, era să uit: în timpul zilei, fiecare participant al taberei, a trebuit să întocmească un lucru creativ şi original care să arate ce înseamnă muzica pentru el, şi unii mai creativi, alţii mai spirituali, am întocmit cu toţii un obiect din materiale găsite în împrejurimile clădirii şi cu toţii ne-am exprimat sentimentele referitoare la muzică. Programul pe acea zi a fost încheiat din nou cu mini-party-ul şi cu tearoom, dar şi cu o minunată impresie despre o zi şi mai minunată.

Înainte să plecăm acasă, am mai povestit, ne-am bătut cu frunze şi ne-am jucat în părculeţul din jurul clădirii şi, pe la amiază, cu câteva ore înainte ca noi să mergem la gară, am făcut şi flashmobul, bazat pe coregrafia învăţată la atelierul de dans, şi a ieşit fantastic. Dar, pentru că timpul trecea, am ajuns şi la festivitatea de încheiere a taberei Insula, unde ni s-au înmânat diplomele de participare şi unde ne-am luat la revedere, cu speranţa că ne vom vedea cât mai curând.

Şi ne-am urcat în tren, şi am plecat spre Deva, fără să uităm că am fost pe INSULĂ şi ne-am distrat de minune, am cunoscut oameni prietenoşi şi cu care ţinem legătura şi ce să mai zic... PLEASE DON’T STOP THE MUSIC!

Yours in scouting, Maria Trifon

Deschiderea Anului Cercetăşesc pentru exploratori

Se pare că cineva s-a gândit şi la adolescenţii rebeli care au nevoie de un moment de linişte, aşa că Ozana a organizat o seară de deschidere a anului cercetăşesc şi pentru exploratori. Totul a debutat cu completarea unor fişe de evaluare referitoare la anul ce-a trecut, la proiectele şi activităţile pe care le-am desfăşurat, la prieteniile pe care le-am legat şi la cât de mult ne-am maturizat. Totul a continuat cu un joc extrem de drăguţ, în care ne-am desenat unul altuia portretul şi-apoi am trecut calităţi şi defecte la fiecare explorator pe desen, pentru a ne da seama cum suntem văzuţi de cei din jurul nostru. Seara a continuat cu puţină educaţie sexuală elementară, nu de alta, dar am ajuns cu toţii la o vârstă la care trebuie să cunoaştem aceste lucruri. Totul s-a terminat cu un joc extrem de interesant, Albatros, prin care Ozana şi Andrei au evidenţiat stereotipurile existente în societate, prejudecăţile privitoare la diferenţele dintre femei şi bărbaţi, faptul că femeile încă sunt considerate ca fiind sexul slab, precum şi alte probleme de actualitate, cu care am putut să venim în contact printr-o manieră neobişnuită, interesantăm şi care a prins la public...:) Gânduri pentru anul cercetăşesc ce-a început? Voiam cu toţii la UP! Şi-am ajuns şi-acolo, dar povestea aceasta o vom spune mai târziu. Până atunci, scuze de întârziere (DAC-ul a avut loc la sfârşitul lui octombrie), dar tezele, testele şi toate celelalte proiecte ne-au cam răpit din timpul pe care-l dedicăm scrisului şi amintirilor pe care le însemnăm în acest jurnal. Promitem, pe viitor, promptitudine. Şi vă urăm noapte bună!

Deschiderea Anului Cercetăşesc pentru temerari

În duminica de 23.10.2011, ne-am adunat la Kiddo, sediul nostru, aşteptându-ne liderul. Şi am aşteptat şi am aşteptat, şi nimic. Dar, deodată, am primit un telefon cu instrucţiuni precise şi, lămuriţi sau nu, ne-am pus pe treabă şi am început să căutăm dezlegarea noului mister.

Am găsit primul indiciu destul de uşor, şi după o poză de grup,am început să mergem să căutăm celelalte indicii. Bineînţeles că trebuia să fim foarte atenţi, dar atenţia noastră s-a îndreptat spre alte cele, ca şi căutatul printre pietre sau prin grilajele şi cutiile poştale ale caselor de pe stradă. Ceea ce e mai ciudat, e că am găsit al treilea indiciu şi pe-al doilea nu. Pune/te din nou pe treabă, şi bravo lui Tibi că el nu se sfieşte şi caută peste tot, astfel găsind şi al doilea indiciu. Înte timp, ni se părea că cineva ne urmăreşte, şi simţurile noastre nu se înşelau, că doar au trecut cu brio prin jocurile lui Kimm.Şi uite aşa, l-am capturat pe urmăritor, care era defapt un paparazzi explorator care doar ne făcea poze, pe care, însă, l-am luat ostatic.

Apoi, am găsit şi al patrulea indiciu, bine ascuns într-o deschizătură a unui stâlp. Şi a început să plouă cu săgeţi. Am început să ne ghidăm după săgeţi şi după semnele „S” de la scout. Între timp, am realizat şi ceva foarte important: că indiciile aveau toate legătură cu precedentul an cercetăşesc al nostru, cu toate campurile, ieşirile şi activităţile la care am luat parte ca şi temerari ai C.L Deva.

Tot ghidându-ne după săgeţi am ajuns la o intersecţie, unde nu mai găseam indiciul. Săgeata o vedeam mare şi lată, dar indiciul era invizibil. L-am căutat peste tot (unii au vrut să caute în gunoi, ştiu ei care), şi ca prin magie, l-am găsit sub bocancul unuia dintre noi. Abia mai târziu am aflat că defapt l-a luat vântul din loc, de aceea nu l-am găsit.Acest indiciu ne spunea să mergem să-l întâmpinăm pe Decebal călare şi apoi spre cetatea lui să pornim. Zis şi făcut, şi imediat am ajuns la Decebal şi la indiciul următor pe care „Decebal” şi l-a pus chiar sub nasul lui. Stai, opreşte-te, scrie. Dar ce să mai, Decebal ne aştepta la el în curtea cetatăţii şi nu-l puteam lăsa să aştepte. Am fugit repede până în grădinile din faţa curţii şi am găsit o eşarfă şi un indiciu care ne ducea mai uşor în curtea regească. După ce ne-am făcut o poză cu Valeria şi am mers prin tunel, am găsit calea bună. Şi am mers aşa, şi am ajuns la curtea cetăţii, unde ne-am întâlnit cu liderii noştri şi unde am jucat veseli câteva jocuri cercetăşeşti ca şi Steaua, Şarpele şi un Tralalalero. Apoi, am fugit repede spre cetate, mai exact spre vestitul han din cetate, unde ne aşteptau liderii şi un ceai cald.

Dar, când am ajuns, porţile erau ferecate şi noi trebuia să le descuiem. Pentru a le descuia trebuia să trecem o mică probă, ce implica cultura generală: trebuia să scoatem Măreaţa Cheie dintr-un vas cu apă, fără să ne udăm şi să folosim o lumânare, chibrite şi un pahar. Vă las pe voi să dezlegaţi misterul. Noi am reuşit, am deschis porţile hanului, şi ne-am îndeplinit misiunea. Odată ajunşi în han, am aflat defapt că, acum, noi am luat parte la Deschiderea Anului Cercetăşesc, realizând ce an frumos am avut până acum, la câte activităţi şi acţiuni cercetăşeşti am luat parte şi la cât de multe vom mai participa, depănând amintiri la un ceai cald.

La cât mai mulţi ani în cercetăşie!

A voastră în cercetăşie Maria Trifon şi temerarii din C.L Deva, unităţile Dracon şi Licos.

Deschiderea Anului Cercetăşesc pentru lupişori

Sâmbăta aceasta, adică în 22 octombrie 2011, ne-am adunat, ca un haitic unit şi vesel ce suntem, să sărbătorim începutul unui nou an cercetăşesc. Deşi am fost puţini, fiindcă doar cinci pui de lup s-au arătat destul de curajoşi încât să înfrunte ploaia măruntă de octombrie şi vremea rece, ne-am distrat pe cinste şi am avut parte cu adevărat de o vânătoare bună. Pentru început, am primit un indiciu ce ne spunea că a sosit vremea să dovedim haitei că suntem nişte lupişori energici şi cutezători şi că, deşi nu trebuie să avem încredere în şerpi, există un Şarpe mai special, şi anume Kaa, de care nu trebuie să ne fie frică, pentru că el ne poate ajuta să ne controlăm emoţiile şi să creştem frumos, ca nişte lupişori ce ştiu să îşi iubească aproapele. Aşa că ne-am îndreptat spre statuia strămoşului nostru Decebal, ce străjuia intrarea în junglă, unde am învăţat cum să ne menţinem echilibrul, având încredere unii în alţii şi unde am aflat cum ne văd ceilalţi, printr-un joc de cunoaştere. Apoi, aproape am zburat către vulturul Chill, vechiul nostru prieten jucăuş, care nu a dezminţit regula şi ne-a pregătit două jocuri energizante şi cu adevărat amuzante, Ursul şi tăietorii de lemne, unde trebuia să îngheţăm în poziţia în care ne prindea mormăitul ursului, şi să încercăm să nu râdem atunci când acesta se strâmba la noi şi "Şoferii grijulii", joc în care am condus cu atenţie şi am reuşit să nu ne tamponăm unii de ceilalţi. De la Chill, viteji şi tot mai voioşi, am ajuns la pantera Bagheera, unde am alergat iute şi degrabă la proba de ştafetă, după care ne-am dovedit iscusinţa în a face noduri la concursul de împletit. După ce am arătat tuturor că suntem ageri şi abili, ne-am întâlnit cu elefănţelul Hathi, alături am învăţat încă un fragment al Legii Junglei, cel în care se specifică întregului haitic că puii de lup ce pot să stea pe propriile lor picioare trebuie prezentaţi haitei, având voie să zburde liberi până la prima lor vânătoare. Tot alături de Hathi, am conceput o scenetă în care să ilustrăm această lege şi ne-am descoperit talentele de actori. Întâlnirea cu ursul Baloo ne-a pus să gândim şi să ne amintim ce am învăţat la întâlnirile haiticului, fiindcă a trebuit să răspundem mai multor întrebări legate de Legea Cercetaşului şi a Junglei din care facem parte. Ca să îşi arate aprecierea faţă de noi, Baloo ne-a răsplătit cu bomboane. La sfârşit, am urcat la stânca Marelui Sfat, unde ne aştepta Akela. Am strigat împreună de a răsunat Jungla, cei mai noi în haiticul nostru şi-au primit eşarfele, iar cei mai vechi-mai multe pagini pentru carneţelele de lupişori. Am plecat către sediu, cântând şi râzând. La sediu, din cauza unor incidente... tehnice, nu am putut decât să cântăm Imnul lupişorilor, să mai spunem o poveste-două şi să ne convingem că suntem un haitic unit, plin de energie, curajos şi, cel mai important, nişte cercetaşi "curaţi la trup, curaţi la suflet". Suntem mândri că am răspuns "gata oricând!" încercărilor la care Akela ne-a supus şi, prin jocul nostru captivant, ne-am împrietenit cu personajele noastre favorite şi am demonstrat că suntem cutezători, harnici şi isteţi! Vă dorim tuturor un an nou cercetăşesc plin de-activităţi rodnice, înfrumuseţat de prietenii strânse şi binecuvântat numai cu vânători bune!

Ai voştri în cercetăşie, lupişorii din unitatea "Kogaion", Centrul Local Deva.

P.S.: Ne-am uitat aparatele foto acasă, aşa că nu avem cu ce să dovedim că azi am lăsat lumea puţin mai bună decât am găsit-o. Dar suntem convinşi că voi credeţi un cuvânt de cercetaş.