Deschiderea Anului Cercetăşesc la Deva

Pentru lupi...

Data de 28 octombrie a fost o zi importantă pentru lupișorii din Deva, pentru că Mowgli ne-a solicitat din noi ajutorul. Mesajul  de la Mowgli adus de bunul nostru prieten Chill ne-a pus puțin pe gânduri: trebuia să ajungem la un castel, vom avea insă de înfruntat câteva provocări ... fără să mai zăbovim am purces la drum. Drumul spre castel, deși anevoios din cauza frigului care s-a lăsat,  ne-a fost ușurat de Chill si Kaa, prin provocarea care ne-au dat-o: trebuia să formăm echipe de câte doi pentru a putea afla mai multe unul despre altul și pentru a învăța să îl ascultăm pe cel de lângă noi. Timpul a trecut mult mai repede acum și iată că pe nesimțite apare Chill cu alt mesaj, de data aceasta de la Baloo care ne-a pus mintea ageră la lucru: să facem o ghicitoare pe care să o adresăm temerarilor despre unul din punctele care ne poate ghida la noi în oraș, releul. Acest mesaj a avut darul să ne mai aduca o veste bună,  aveam să ne întâlnim deci și cu temerarii.

 Deși frigul și vântul ne-au urmărit pe tot parcursul drumului spre castel, căldura din sufletele noastre și provocarea lui Baghera de a urca scările Cetății și drumul spre prima poartă ne-au fost suficiente pentru a ne încălzi. Iată-ne ajunși... și temerarii ne așteaptă, ba mai mult îi cheamă pe Ioana și pe Ioan, sunt cei mai mari dintre noi, au trecut în clasa a V-a, ca de acum să meargă cu ei pentru a înfrunta noi provocări. Rugăciunea pe care ne-o  propune Hathi vine cum nu se poate mai bine pentru a ne împăca puțin tristețea de a nu-i mai avea în haiticul nostru pe cei doi... suntem fericiți totuși ... temerarii ne-au dovedit prin cadoul de bun venit: o busola care să le ghideze drumul, că sunt preocupați de noii veniți în grupul lor și că vor avea grijă de ei. Cei mai vechi dintre noi mai au avut parte de o surpiză, au putut să îşi depună promisiunea de lupișor. Timpul a trecut pe nesimțite... începe să se întunece iar noi ne întoarcem spre casă... suntem fericiți: am facut față cu brio provocărilor și de data aceasta. Oare data viitoare ce va mai fi?

A voastră în cercetăşie, Raţ Alexandra, lider lupişori.

Pentru temerari...

 Data de 28 octombrie a fost şi pentru temerarii din Deva o zi foarte importantă, pentru că Zâna Aurie a vrut să ne dea de muncă şi să ne facă să dovedim că suntem cu adevărat gata (oricând) să trecem în noul an care ne aştepta cu şi mai multe provocări, cu şi mai multe aventuri şi cu şi mai multe experienţe de neuitat şi lecţii frumoase. Aşa că am fost cu toţii convocaţi de Zâna Aurie să dezlegăm un alt mister, mai buclucaş. De data aceasta a trebuit să găsim o rezolvare unei probleme regale, ca să spunem aşa: a trebuit să găsim cetatea Zânei Aurii şi să mergem să o întâlnim în turnul ei.  Zis şi făcut! Ne-am pus rucsacii în spate şi am mers să dezlegăm puzzle-ul care ne ducea la măreaţa cetate.  Am avut de mers, nu glumă. Zâna ne-a purtat paşii pe la Releu,  am ajuns chiar şi la Belvedere( draga noastră belvedere, cu nelipsitele poze) şi ne-a tot dus şi ne-a tot dus un oraş întreg. Prin vânt şi ploaie(la propriu) am căutat cetatea. Am strâns indiciile(care erau destul de bine ascunse), am rezolvat diferitele provocări şi într-un final am intrat în curtea cetăţii Zânei Aurii. Aici, o nouă provocare a fost cheia spre porţile cetăţii: a trebuit să descifrăm un mesaj strict secret de la Zâna Aurie. Mesajul a fost cu adevărat deschizătorul porţii cetăţii, fiind sfatul perfect pentru noul an cercetăşesc: Scouts! Be prepared!

  Şi ne-am avântat spre turnul cetăţii, cu frumoasele cuvinte bine întipărite în minte, ca să deschidem anul cu câteva schimbări. Ajunşi sus, ca o familie ce suntem,  cu toate că era cam frig, ne-am bucurat împreună de reuşita noastră şi de faptul că împreună am mai trecut peste un frumos şi incredibil an, an care ne-a apropiat unii de alţii şi care ne-a dat şansa de a petrece timpul cercetăşesc.  Dar, sus, o parte din această familie a trebuit să spună la revedere familiei şi să plece, acea parte fiind eu şi Ana.  Eram aşteptate de exploratori care au venit să ne fie alături la trecerea nu doar în noul an, ci în noua familie. Cu tristeţe pentru că ne despărţeam de temerarii noştri dragi, dar fericite că am încheiat această perioadă într-un mod frumos şi entuziaste pentru că urma ceva cu adevărat nou, am făcut acest pas şi ne-am alăturat exploratorilor.
 Dar temerari nu aveau să aibă un gol în familie, căci doi lupişori bravi au devenit temerari. Pe lângă asta, şi temerarii mai vechi au avut parte de surprize şi au putut să îşi depună promisiunea. Acum e timpul să plecăm, căci Zâna Aurie e pe cale să închidă porţile cetăţii. Aşa că, după o altă frumoasă aventură cercetăşească, spunem la revedere Zânei Aurii şi păşim nerăbdători în noul an.

                                             Sperăm să avem cu toţii un an cât mai frumos!

A voastră în cercetăşie, Trifon Maria, fostă temerară, acum exploratoare.

Cercetași noi la drum!

       O dimineață senină, ușor umbrită de arama toamnei, a înrămat pânza pictată de ieșirea cercetașilor din C.L Deva, în număr de 12, în pădurea de la Releu. Pentru majoritatea celor abia inițiați într-ale cercetășiei, această drumeție s-a conturat ca un prim pas în dezvăluirea tainei cercetășești.

Expozițiunea a fost reprezentată de întâlnirea tuturor celor care s-au decis să participe la această ieșire la ora exactă, în fața sediului. Entuziasmați și curioși, am pornit pe tainele firului epic.

       Îndreptându-ne spre cabana Căprioara unde aveam să poposim, am început să ne cunoaștem, împărtășind noilor membri experiențe anterioare. Misterul, însă, nu poate fi pătruns decât prin trăirea propiu-zisă, așadar, cu toții eram dornici să descoperim cât mai multe lucruri în cel mai scurt timp. Am savurat alimentele din rucsac și am împărțit totul și, după o destindere de câteva minute, ne-am continuat drumul pătrunzând în pădure. Străbaterea pădurii a semnificat pentru mulți dintre noi o adevărată lecție de botanică ”predată” de liderul nostru, Iulian. Descoperind, am început să îmbrățișăm din ce în ce mai mult profunzimea naturii. Apoi, am ieșit din pădure și ne-am oprit pentru o bine meritată masa, având nevoie de noi forțe. Dupa această pauză, am început să coborâm dealul, ceea ce a reprezentat o adevărată aventură, ținând cont de împrejurări. În final, am ajuns la civilizație unde ne-am relaxat, furați de farmecul jocurilor ”Steaua” și ”British bulldog”. 

       Aici, noii cercetași au învățat să facă focul, fiecare dintre noi rămânând impresionat de unitatea grupului în care fiecare își cunoștea sarcina. Înainte de a ne întoarce în oraș, am fost supuși unui mic ”test” pentru a analiza informațiile pe care le-am acumulat în timpul ieșirii în urma căruia fiecare am primit câte o amuletă dăruită cu drag și generozitate de doamna Marta, minunate creații ale lucrării mării asupra pietrelor. La sfârșitul zilei, cu o ușoară febră musculară, cu plămânii plini de aerul curat al păduriilor, cu mintea și sufletul pline de poezia toamnei și mirajul prieteniilor legate, ne-am întors acasă visând la următoarea ieșire.

În urma acestei ieșiri, în calitate de novice într-ale cercetășiei, am realizat că dacă voi continua să activez în cadrul cercetașilor voi descoperi ceva nou și fascinant în orice lucru care, în mod normal, pare banal.

A voastră în cercetășie, Bianca Braic, exploratoare

Pierdut în pădure 2012 - ediţia a doua

            Având în vedere că anul cercetăşesc s-a sfârşit şi a început din nou, a venit vremea să vorbim şi despre cel mai important camp al nostru, care altul decât cel organizat de noi - campul de supravieţuire Pierdut în Pădure 2012, ediţia a doua.

Bineînţeles că, după ce am supravieţuit campului de anul trecut, am spus în toată ţara de campul nostru şi iată că şi anul acesta 30 de cercetaşi s-au arătat a fi gata oricând să "se piardă în pădure" alături de noi, experimentând viaţa simplă, condiţiile de stres fizic şi psihic şi necesitatea comuniunii om-natură. Ca şi anul trecut, ba chiar mai bine, am avut participanţi din toate colţurile ţării, aşa că în campul nostru au fost cercetaşi din C.L Licos Timişoara, din C.L Dimăncescu Bucureşti, din C.L. Alb Bucureşti, din C.L Ecaterina Teodoroiu Tg. Jiu, un explorator din C.L Hunedoara, unul  din C.L Insula Cercetaşilor Bacău şi o exploratoare din C.L. Brăila. Însă, anul acesta, i-am invitat şi pe cercetaşii maghiari din Deva, iar în camp au participat trei dintre ei. Cu atâţia participanţi şi multă muncă ce trebuia făcută, staff-ul, condus de liderul nostru Spătaru Iulian şi format din 5 exploratori şi 3 temerari, s-a pus pe treabă... grea şi, după pregătiri peste pregătiri, şedinte, documente etc, a venit şi mult aşteptata zi de 25 august.

Începând cu ora 4, au tot venit şi tot venit toţi participanţii  la Săcărâmb, în frumosul loc de campare oferit nouă de domnul Narcis Barbu. După şi-au primit toţi tricourile, eşarfele şi ecusoanele, după ce şi-au ridicat corturile şi s-au acomodat cu viitoarea casă pentru câteva nopţi (sau poate doar două), a avut loc şi prima adunare, în care participanţii au avut parte de un bun venit din partea staff-ului şi s-au aflat membrii fiecărei patrule şi şefii de patrulă. Dar ce, dacă era prima zi trebuia să stăm? Pentru un început frumos de tabără, am mers cu toţii sus, către biserica trăznită, unde am văzut unul dintre cele mai frumoase apusuri trăite vreodată.     Bineînţeles că pozele, distracţia şi poveştile au fost nelipsite... dar nu a durat foarte mult până când am coborât la bază, iar şefii de patrulă aveau să îşi intre în rol. Aşa că şefii de patrulă au participat la o altă şedinţă în care li s-a comunicat regulamentul campului şi programul zilelor următoare. Cum să se odihnească participanţii pentru ziua de hike ce urma, când focul era atât de primitor şi cântecele atât de frumoase, iar imnul campului le spunea cât de bine se vor distra? Am mai stat puţin la foc, dar se pare că somnul şi gândul la ziua de mâine i-au răpus pe participanţii noştri. După puţin somn, prima echipă a fost trezită la ora 3 şi jumătate şi s-au apucat să pregătească bagaje... cât pentru 4 zile de supravieţuire, nu? Rând pe rând, echipele au fost trezite şi au plecat din 15 în 15 min, începând cu ora patru şi un sfert dimineaţa, cu kitul de supravieţuire şi harta, spre o nouă aventură pe drumuri lungi şi obositoare.

Prima zi, putem spune cea mai „lungă” zi, a fost ziua în care participanţii au fost solicitaţi din toate punctele de vedere, atât fizic, cât şi psihic. Au parcurs un traseu de aproximativ 35 de km, mergând prin pădure, trecând Cheile Glodului, unii făcând autostopul, alţii nereuşind, şi peste toate acestea rezolvând diferite probe. Plecând spre satul Stăuini într-o orientare cu busola nocturnă, unii au respectat tema campului şi au fost cam.. pierduţi în pădure. În Stăuini, Maia şi Liviu i-au aşteptat pe participanţi cu o probă mai „încurcată” care le aducea puncte. 

În continuare, participanţii au mers până în Balşa, unde o altă probă „dărâmătoare” era pregătită pentru ei de Paul şi de Ana. Aici, participanţii nu primeau doar puncte, ci primeau şi ceva de mâncat: biscuiţi. Din Balşa până în Almaşu Mare a urmat un traseu mai mult obositor decât greu, un traseu care poate a părut interminabil, dar în care unii au reuşit să convingă nişte şoferi să le dea o mână de ajutor. Ajunşi în Almaşu Mare, Gabi şi Luisa le-au pus la încercare cunoştinţele participanţilor despre cercetăşie, iar apoi cu toţii au putut vizita muzeul Achim Emilian, un frumos muzeu ce spune multe poveşti despre poporul român. Drumul până în satul Glod nu a fost dificil, însă mai dificil a fost ca echipele să ajungă la intrarea în cheile Glodului. Unii s-au descurcat foarte bine, alţi mai greu, dar cu toţii au ajuns întregi după acest hike istovitor. Echipele au fost punctate în funcţie de timpul scos în acest hike, iar unele dintre ele au avut şi puţin timp de relaxare. I-am aşteptat pe participanţi să sosească, dar, când am observat că vremea se înrăutăţeşte, că timpul trece repede, iar unele echipe le aşteptau de multă vreme pe cele ce nu terminaseră încă hike-ul, ne-am sfătuit cu Iulian şi am ajuns la concluzia că eu, împreună cu Paul şi Denis, care îi însoţea pe temerari, Ozana şi Mikey, trebuie să parcurgem Cheile Glodului cu aproape toate echipele, iar Maia şi Liviu să vină din urmă împreună cu echipa „întârziată”. Cheile Glodului nu au fost chiar aşa cum ne-am aşteptat, căci, din cauza secetei, nivelul apei era foarte scăzut şi, spre surpriza noastră, apa a fost  foarte adâncă pe o porţiune foarte scurtă de chei. După ce cu toţii am  trecut cu bine de cheile Glodului, am ajuns în satul Ardeu, unde o parte din staff îi aştepta pe participanţi cu o şură numa’ bună de dormit în ea. 

În timp ce staff-ul avea o şedinţă, participanţii au avut puţin timp liber în care să se acomodeze cu „casa pentru o noapte” ( sau două),  să mănânce ( dacă şi-au făcut rost de mâncare, bineînţeles) şi să se şi spele (cu apa din fântână). Apoi a avut loc şi o şedinţă cu şefii de patrulă, pentru evaluarea primei zile din camp şi precizarea traseului din ziua următoare.  Noaptea se anunţa grea pentru participanţi, căci fiecare avea să stea câte două ore la planton, însă, încălziţi de foc şi... de cântece, au reuşit cu toţii să treacă cu brio şi acest test.

Vremea se cam stricase... Dar nu se putea ca marea olimpiadă să nu aibă loc. Aşa că participanţii, dis-de-dimineaţă, şi-au luat rucsacii şi, pe rând, au plecat din 15 în 15 min în primul concurs, către Mănăstirea Buna Vestire de la Cheile Cibului, unde îi aştepta şi prima probă a zilei de 27 august, dar şi nişte măicuţe tare frumoase şi iubitoare cu nişte sandvişuri şi câte un ceai cald. Nu mai ploua chiar aşa de puternic, dar participanţii au ajuns... cam uzi la mănăstire, unde, după ce au vizitat biserica mănăstirii şi s-au mai încălzit într-o sală de oaspeţi, au fost testaţi din punct de vedere spritual: un reprezentat din fiecare echipă a trebuit să spună Crezul, şi, spre bucuria noastră şi a lor (au primit puncte, nu?), aproape toate echipele au trecut de această probă. Dar gata cu căldura, haleala şi relaxarea, suntem în surviving, nu? Tot pe rând, în funcţie de cum au ajuns, participanţii au plecat înapoi spre satul Ardeu, punct din care plecau spre o altă destinaţie. 
Ajunşi înapoi în Ardeu, după aproximativ 15 km de mers, participanţii au luat o pauză, după care au plecat din 10 în 10 min pe Cheile Ardeului, iar apoi spre Cetatea Ardeu. Sus, unde era extraordinar de frumos, o altă probă i-a făcut pe participanţi să dovedească cât de uniţi erau ca echipă. Dar să nu mai tragem de timp cu poveşti, că îi facem pe participanţi să întârzie (doar totul era cronometrat). După ce au coborât de pe cetate, participanţii au putut să îşi mănânce în tihnă mâncarea procurată şi, după chitărit şi voie bună la focul de tabără, s-a lăsat liniştea printre cercetaşii survivori. 

  Staff-ul s-a gândit să îi lase pe participanţi să mai doarmă puţin, căci erau cam obosiţi. Aşa că trezirea s-a dat doar la ora 9, însă cine a fost matinal s-a trezit şi mai devreme. O parte din staff a plecat spre punctele de control şi ceilalţi au rămas să facă curăţenie în curtea şi în şura domnului ce ne-a lăsat să o folosim. Nici această zi nu avea să fie una uşoară, pentru că participanţii aveau de trecut Cheile Madei, apoi, din Mada, să meargă spre Crucea de la locul de campare de anul trecut, şi de acolo să meargă spre Feredee. Începând cu ora 10, participanţii au plecat spre Cheile Madei, din 15 în 15 minute, drumul până la intrarea în chei fiind destul de încâlcit pentru unele echipe care... au intrat de-a binelea în tema campului. Rând pe rând, participanţii au trecut prin frumoasele chei şi, ajunşi la ieşire, au fost ghidaţi pe unde trebuie să meargă. La Cruce, au fost aşteptaţi de Maia şi Paul, care aveau să îi însoţească pe drumul către Feredee. Drumul a fost, se pare, destul de obositor, ceea ce se putea citi şi pe feţele participanţilor, care, ajunşi la Feredee, ştiau că îi aşteaptă o noapte de supravieţuire grea. 

În funcţie de timpul în care au ajuns la Feredee, echipele şi-au ales locurile unde aveau să îşi construiască un adăpost din varietatea de zone deja bine alese de staff în acest scop. Fiecărei echipe i-a fost delegat câte un cercetaş din staff care avea să fie asistentul lor şi care avea să acorde echipelor un sprijin „logistic”, după cum spune regulamentul. Toate echipele trebuiau să îşi construiască un adăpost, să aprindă focul, deci, implicit să facă şi o vatră, altă provocare fiind ca, în permanenţă, doi dintre membrii echipei să fie treji, la planton; bineînţeles, şi spiritul de echipă se puncta. În timp ce fiecare echipă şi-a încropit un adăpost şi un foc, afară s-a lăsat noaptea de-a binelea, iar noi nu voiam să îi lăsăm pe participanţi să adoarmă cumva. Aşa că Iulian, după ce a verificat munca fiecărei echipe, a luat, pe rând, câte un cercetaş din fiecare echipă, şi a făcut cu ei o „mică” plimbare pe la fiecare adăpost, ca să îi lase pe ei să îşi aprecieze unii altora construcţiile. În plus, ca să nu se plictisească pe drum, au început cu toţii să cânte. Cu greu s-a mai dormit în noaptea aceea. Dimineaţa, când a avut loc ultimul control, se pare că toate echipele au reuşit să ducă la bun sfârşit probele pe care „noaptea în adăpost” le-a presupus.

După curăţenia în locurile în care au fost construite adăposturile, echipele au avut puţin timp liber până la plecarea spre bază, ultimul drum din acest camp. Aşa că unii au ales să facă o baie în apa rece a bazinelor naturale de la Feredee, alţii să stea puţin la soare, unii au încins un Jungle Speed cu staff-ul, alţii luau micul dejun (mere, mure, în timp ce o parte din staff calcula punctaje şi făcea clasamente, totuş durând până ce a trebuit să ne strângem cu toţii lucrurile şi să plecăm spre Săcărâmb. Ajunşi la bază, unde ne-a întâmpinat cu drag domnul Narcis, împreună cu nepoţeii săi, printre care se numără şi cu lupişoara noastră Piti, am luat cu toţii o mică pauză de relaxare după aceste zile. Dar staff-ul nu putea sta prea mult pentru că trebuia să pregătească festivitatea de închidere. După ce participanţii s-au odihnit şi şi-au umplut (la propriu) burţile cu proviziile lăsate aici, la rece, au fost chemaţi pentru a lua parte la închiderea campului. A venit şi acest moment, cu  toate că nu prea era aşteptat de nimeni. Premiile erau gata expuse, punctajele calculate, aşa că, după ce i-am ţinut un pic în suspans pe participanţi, am început să acordăm premiile. Patrula care s-a dovedit a fi cea mai bună supravieţuitoare a fost patrula Delta, compusă din Vulcan Theodor din C.L. Deva ca şef de patrulă, Crăciun Roxana din C.L. Ecaterina Teodoroiu Târgu-Jiu, Ştefan Robert din C.L. Licos Timişoara,  Tronciu Andi din C.L. Hunedoara şi Frunza Bogdan din C.L. Deva.

 Dar să nu uităm şi de celelalte patrule: patrula Alfa care s-a plasat pe locul al doilea, patrula Bravo - pe locul al treilea, patrula Eco - pe locul al patrulea, patrula Foxy( patrula temerarilor) – pe locul al cincilea, şi ultima, dar nu cea din urmă, patrula Charlie. Îi felicităm pe toţi pentru tot ceea ce au făcut şi putem spune că sunt cu toţii nişte adevăraţi supravieţuitori. În fiecare patrulă a fost câte un cercetaş care s-a remarcat printre ceilalţi şi lui i s-a oferit un premiu, dar cu toţii s-au descurcat bine. Toţi participanţii au primit un atestat de supravieţuire alături de badge-ul campului. Totodată, pe lângă participanţi, şi membrii staff-ului care s-au implicat cel mai mult au fost premiaţi pentru asta. După un mic discurs al lui Iulian şi al domnului Narcis, festivitatea s-a încheiat şi la fel şi a doua ediţie a campului Pierdut în pădure. Însă distracţia nu s-a terminat aici, ci a continuat la party-ul dat în cinstea supravieţuitorilor. Datorită Maiei, am avut parte şi de o masă copioasă şi delicioasă, iar, după ce ne-am umplut cu toţii burţile, s-a dat start petrecerii. Am jucat Jungle Speed (din nou), am povestit, am râs de cele ce s-au întâmplat, am asistat la o mică demonstraţie cu jonglerii cu frontale şi am dansat pe ritmurile alese de DJ-ul invitat special pentru noi.

Cu toate că petrecerea s-a terminat şi ea la un moment dat, era totuşi ultima noapte de camp, aşa că am stat cu toţii în jurul focului şi am cântat acompaniaţi de Gabi şi chitara ei, dar .. trebuia să se termine şi asta, nu? De dimineaţă, participanţii au început să  plece rând pe rând... şi s-a simţit cu adevărat că tabăra s-a încheiat. Dincolo de provocările mai mult sau mai puţin grele, de nopţile lungi, de efortul fizic şi de stresul psihic, putem spune, cu mâna pe inimă, că o să ne amintim cu drag de acest camp, de entuziasmul şi spiritul de echipă ce ne-au caracterizat de-a lungul a cinci zile, de râsete şi plânsete, de întâmplări amuzante sau, dimpotrivă, solicitante, de probele interesante şi de cântecele neobosite; am învăţat unii de la alţii, am mai crescut puţin şi am trăit o experienţă cercetăşească veritabilă, în care s-au observat valorile frumoase pe care fiecare le creştem, cu grijă, în sufletele noastre de cercetaşi, precum şi abilităţile fizice şi psihice dezvoltate pe care le-am dobândit de-a lungul unor perioade mai scurte sau mai lungi de activitate şi drag de cercetaşi. Tragem nădejde ca la anul să ne întâlnim în număr mai mare şi să premiem noi cercetaşi supravieţuitori, care sunt mai mult decât gata oricând să facă faţă oricăror provocări.

Dorim să mulţumim tuturor celor care ne-au ajutat la realizarea acestui camp, şi anume: domnului Narcis Barbu care ne-a oferit locul de campare şi a avut grijă de lucrurile noastre cât am fost plecaţi, lui Denis Memet care ne-a oferit curtea sa pentru petrecere şi, i-a însoţit pe temerari în unele trasee, lui Mihai Holhoş aka Mikey Hash căruia îi mulţumim pentru promovarea campului, domnului care ne-a lăsat să dormim în şura sa, şi, nu în ultimul rând, le mulţumim participanţilor că au  acceptat invitaţia noastră şi că au avut încredere să se "piardă în pădure".     

Şi, ca să închei ca la carte:

CERCETAŞI! SUPRAVIEŢUIM ORICÂND! ( pentru a doua oară!)

A voastră în cercetăşie, Maria Trifon

Deva Z.E.N.

Eşarfe colorate, codiţe împletite, gânduri bune, dorinţe, brioşe şi zâmbete sincere, cam aşa s-au prezentat cercetaşii la Deva Z.E.N.(zilele educaţiei nonformale). Două zile în care cercetaşii au dat tot ce aveau mai bun din ei pentru a fi mai "nonformali" ca niciodată. După o zi grea de şcoală, ne-am  întâlnit cu mic cu mare în după-amiaza de 28 septembrie la asamblarea standului informativ O.N.C.R. pentru trecătorii care străbăteau centrul vechi al oraşului şi pentru cei interesaţi de educaţie nonformală. Alături de alte organizaţii non-formale am creat un adevărat centru de interes în Deva unde oameni puteau veni să participe la activităţi împreună cu noi. Se pare că trecătorii au dat dovadă de mult entuziasm şi sperăm că s-au simţit bine alături de noi. Seara a fost una deosebită deoarece s-a încheiat cu un concert de chitară foarte frumos şi cu un minunat spectaol cu foc, demonstraţie făcută cu mult talent şi răbdare de două surori, invitate special, tocmai de la Timişoara. Putem spune că totul a fost minunat, o seară completă, condimentată cu puţin din fiecare emoţie împărtăşită cu fiecare om care ne-a bucurat cu prezenţa.
            

 A doua zi, de  dimineaţă, fresh şi mai bine dispuşi ca niciodată,  ne-am  întâlnit în acelaşi loc, pentru a începe a doua parte a distracţiei promise, pregătindu-ne standul din nou, dar de data aceasta mai bine şi mai frumos. Vremea era de partea noastră, aşa că totul mergea conform planului, activităţile au început, oamenii au venit curioşi, şi, au avut ocazia să se disteze alături de noi pentru încă o zi. Nu putem să nu spunem că toţi au plecat cu un zâmbet larg pe faţă după ce şi-au rupt câteva minute ca să se joace alături de noi. Am dansat, am cântat, ne-am jucat, am împletit codiţe, am desenat, am râs în hohote împreună…. Oamenii au fost foarte încântaţi de activitatea noastră şi s-au simţit bine alături de noi.
   
Vă invităm cu drag şi anul viitor la Deva ZEN !

  
Ai voştri în cercetăşie, temerarii Miana Doicaru  din Unitatea Artemis şi Liviu Cotoi din Unitatea Dracon   

Street Delivery

Gata oricând? Desigur, gata să împărțim zâmbete, să fim alături de orașul nostru când are nevoie de noi, mai pregătiți ca niciodată să ne implicăm în activități de promovare a educației non-formale, a cercetășiei și a tot ce înseamnă acestea.

Cu toate că vacanța de vară era pe terminate, noi, centrul local Deva, începând de la cel mai mic la cel mai mare, ne-am pus eșarfele la gât, entuziasmul în suflet și multitudinea de idei pe foaie și am pornit spre centrul orașului pentru a împărți voie bună. Motto-ul nostru? "Cercetașii României- Creăm o lume mai bună!". Și chiar ne-a reușit…

Da, ați auzit bine. Devenii au primit cu brațele deschise această inițiativă și nu au stat prea mult pe gânduri până ni s-au alăturat. Oamenii au regăsit fericirea în lucrurile simple― au învățat cum să monteze cortul de la lupișori, apoi, alături de temerari, au râs și au dansat învățând jocurile propuse de ei; au admirat pozele, steagurile şi cupele expuse de noi, au aflat ce înseamnă educația prin joc, au primit informații despre activitatea noastră, iar, spre seară, când centrul a început să se aglomereze, trecătorii nu au rezistat atelierului de dărâmat conserve și nu au putut să nu se oprească să asculte măcar un cântec interpretat de exploratoarele noastre talentate, Andreea și Irina, care au susținut un mini-spectacol pe cinste. Așadar, centrul a răsunat de voie bună și bucurie și parcă a mai înviat puțin după ce a fost călcat de cei mai veseli lupișori și cei mai frumoși copilași.

Impresiile generale despre Street Delivery pot fi confirmate şi de mândrii noștri exploratori, care pot să își dea cuvântul de cercetaș că evenimentul a fost exact așa cum v-am povestit:

‟ Voie bună, organizare, lucru în echipă, zâmbete sunt doar câteva dintre cuvintele care descriu perfect ziua de Duminică. Am început să "personalizăm" strada, astfel încat, în scurt timp, plimbarea si jocurile au devenit activități obișnuite într-un loc, în mod normal, neobișnuit. Ne-am intrat repede în ritm, prin jocuri, ateliere de montare a cortului și de dărâmat conserve și cântece la chitară, iar trecătorii ni s-au alăturat entuziasmați pentru a ne bucura împreună de o zi cu totul specială.”― Amalia Bohatereț

"Putem spune că am împărţit zâmbete şi o atmosferă plăcută  într-o după-amiază de duminică, încercând să le arătăm trecătorilor bucuria oferită de lucrurile mărunte prin jocuri hazlii, prin ateliere amuzante, printr-un miniconcert folk şi chiar şi prin răspunsurile entuziaste pe care fiecare cercetaş, fie el lupişor, temerar sau explorator, le-au dat oamenilor atunci când aceştia doreau să afle mai multe despre cercetăşie.”― Maria Trifon

A voastră în cercetăşie, Rus Andrada Diana, exploratoare

Lupii, lupii, lupii... în camp naţional!

Campul național de la Lisa a fost o experiență foarte frumoasă pentru cei 9 lupișori de la Deva, fiind primul de acest gen pentru noi. Totul a început în data de 30 iulie când, după un drum care ni se părea că nu se mai termină, am ajuns la Lisa, în județul Brasov, un sat care ne-a relatat pe parcursul șederii noastre acolo o parte din istoria lui.

Deși vremea a vrut să ne pună “bețe în roate” prin ploaia cu care ne-a întâmpinat încă de când am ajuns la locul de campare, bucuria de a ne revedea cu CL Alba, lupișori cu care ne mai întâlniserăm la evenimentele regionale, și dorința de a ne distra și a ne face prieteni noi au fost mult mai puternice și au învins până și vremea mohorâtă. Și pentru că Mowgli ne ceruse ajutorul, a doua zi am plecat prin sat pentru a vedea cum se făcea înainte focul prin aceste locuri - poate poate reușim să îl alungăm pe Shere Khan.

Bucuria și emoția din sufletele lupișorilor au obligat până și vremea să se îndrepte, soarele călăuzindu-ne pe tot parcursul plimbării noastre prin sat. Am aflat că aici s-a născut scriitorul Octavian Paler, iar “La Vâltori” am văzut cum se făceau demult păturile și covoarele. După ce ne-am jucat câteva jocuri cercetășești cu copiii din sat și ne-am îndulcit cu miere, ne-am întors în camp pentru a-i putea transmite lui Mowgli prin codul Morse informațiile acumulate. 

Dorința de a-l ajuta pe Mowgli ne-a făcut să ne 

testăm abilitățile fizice printr-o serie de jocuri, prin 

care am înțeles că dacă lucrăm în echipă putem câștiga, lucru care ne-a determinat ca pe tot parcursul campului să căutăm sprijinul haiticului pentru a ne ușura munca și să știți că nu am avut sarcini ușoare: ne-am făcut de mâncare, cea mai bună salată orientală și cele mai gustoase pâinici, am decorat farfurii, ne-am pus mintea la contribuție pentru a inventa o rețetă pentru un desert, am arătat că știm noduri și că suntem gata oricând pentru orice, inclusiv pentru un hike prin junglă, unde Shere Khan a încercat sa ne sperie, având chiar curajul să intre în corturile celor mai dezordonați dintre noi. 

Din păcate toate lucrurile frumoase se termină repede. La fel s-a întâmplat și cu campul acesta, de unde am plecat obosiți în urma atâtor activități plăcute, dar ne-am întors acasă mulțumiți că am reușit să îl ajutăm pe Mowgli și bucuroși că am reușit să cunoaștem haiticuri din toată țara și ne-am făcut atâția prieteni noi. 

Raţ Alexandra, lider lupişori

Parâng...o aventură la înălţime

Un alt camp în care cercetaşii vor lucra împreunăşii se vor distra, campul din Parâng... Înca îmi aduc aminte atunci când… ia staţi puţin, hai să începem cu începutul.

Totul începe în gara la ora 4, nu, nu ora 16:00, ci ora 4, un pic cam ciudat să mergi la ora asta în gară, dar cercetaşii sunt gata oricând!
După ceva timp de căscat şi râs în gară, ajunge şi trenul, la intrarea în tren întâmpinându-ne cineva, şi anume un miros "extraordinar" care ne-a mai dezmortit puţin. Odată ce am lăsat bagajele jos din spate, a inceput un drum plin de râsete şi jocuri. Ajunşi la poalele Parângului, am luat telescaunul şi-am pornit-o... în sus.
Sus era o privelişte extraordinară. După ce am lăsat bagajele la cabană, am mers la cules de afine, deşi fulgera lângă noi. A urmat o fugă prin ploaie, după care ne-am întors la cabană. Au urmat un duş bun, nişte activităţi şi jocuri şi, apoi, ne-am băgat în pat.
A doua zi a fost hike-ul înspre vârful Cârja, însă, înainte de a ajunge acolo, am trecut prin locuri extraordinare şi am făcut şi câteva pauze de afine. Ne-am oprit şi la lacul Mija, un lac glaciar foarte frumos, unde trei dintre temerari au fost gata să îşi depună promisiunea, iar după promisiune au lansat, pe lac, câte o bărcuţă, în care se afla dorinţa cea mai mare a fiecăruia. După acest moment spiritual, am pornit la drum din nou, spre vârful Cârja. După câteva minute de mers, am ajuns la ultima porţiune de urcat înspre Cârja, aşa că ne-am tras răsuflarea şi am pornit. Când am ajuns, se putea simţi o bucurie sufletească imensă, pentru că

un moment frumos al drumeţiei este când ajungi în vârf. Din vârf am putut observa toate locurile din jurul nostru. Nu ne-am putut abţine să nu facem mai multe fotografii, dar, mai apoi, a trebuit să plecăm, pentru că spre noi se îndrepta o ceaţă foarte densă, aşa că ne-am ridicat şi am luat-o la vale spre adăpost. Tocmai când credeam că nu vom ajunge la timp la adăpost, ceaţa a început să se retragă, aşa că ne-am continuat drumul, însă nu la fel de grăbiţi. Totuşi, nu am scăpat de vremea rea, pentru că, după un timp, a început ploaia, aşa că am luat-o spre cabană cu un pas mai alert. După ce am ajuns la cabană, ne-am pus la coadă la duş, iar, după ce fiecare a avut parte de momentul lui de "igienă", a început noaptea alba, cu cântece cercetăşeşti.
Ei bine, ştiţi cum e, fiecare camp are şi un sfârşit, aşa că, după ce ne-am trezit şi ne-am spălat pe faţă şi pe dinţi, ne-am făcut bagajele şi ne-am îndreptat spre gară, însă nu cu telescaunul, ci pe pârtia de schi...la pas.
După ce am ajuns la gară şi ne-am urcat în tren, fiecare schimbat în bine, ca după fiecare camp, am făcut evaluarea campului şi-am discutat despre cât de mult îţ aşteptăm pe următorul. Vorbind, glumind, nici nu ne-am dat seama şi am ajuns înapoi în Deva. Pe geam puteam vedea cum părinţii ne aşteptau, zâmbind, aşa că,  după un salut cercetăşesc, ne-am îndreptat fiecare către casele noastre, aşteptând nerăbdători următorul camp.

Al vostru în cercetăşie, Mihai Udubaşa, temerar, Unitatea "Dracon"