Noapte la Cioclo, noapte carpatină

V-aţi gândit vreodată ce ar putea aduce o dimineaţă de sâmbătă ploioasă? Dacă nu v-aţi închipuit încă, vă voi da eu câteva detalii despre o asemenea zi. Înainte de toate, vă anunţ că, în cazul nostru, a adus bucurie, aventură şi prieteni noi.

Probabil v-aţi dat seama că nu vorbesc de o dimineaţă oarecare, vorbesc chiar de dimineaţa plecării la Cioclovina din vacanţa de Paşti. Ne-am întâlnit în faţa sediului şi, destul de adormiţi, am intrat în atmosfera de început de drum, de început de camp. Nu eram foarte numeroşi, dar e destul să fii întâmpinat cu unsprezece zâmbete pentru a-ţi începe ziua într-un mod plăcut.

De la început se ştia că majoritatea eram noi într-ale cercetăşiei, aşadar micul camp la Cioclovina  a presupus de la început o experienţă unică,  pe care nu o vom uita niciodată. Probabil nu ne-am imaginat că ne vom acomoda atât de repede unii cu alţii, dar am învăţat de-a lungul celor trei zile că cercetaşii sunt cu adevărat oameni fără prejudecăţi, prietenoşi şi sociabili, dornici să cunoască cât mai mulţi oameni cu care să lege prietenii trainice.

Stafful campului, format din Ozana, Irina, Horaţiu şi Mădălina, şi-a dat toată silinţa pentru a transforma această ieşire într-o demonstraţie a ceea ce înseamnă să fii cercetaş şi ne-au surprins cu momente speciale la care nu ne-am fi aşteptat. Prima întâlnire din cadrul campului a avut loc în şură, deoarece vremea nu a prea ţinut cu noi în prima zi, dar, până la urmă, şi acest inconvenient s-a transformat într-o amintire frumoasă, al cărei parfum de fân umed nu îl vom uita prea curând. Am avut parte de un program bine stabilit, care a inclus o gamă diversă de activităţi, începând cu jocuri cercetăşesti şi terminând cu un treasure-hunt plin de adrenalină şi voie bună. Cu toţii am fost foarte încântaţi de fiecare activitate pe care am desfăşurat-o―ne-am bucurat precum copilaşii de la grădiniţă atunci când am jucat “Tra-la-la-lero” şi am aşteptat cuminţi de fiecare dată până ne adunam cu toţii să cântăm “Rum-iam-iam” înainte de masă. Am avut parte şi de o drumeţie până la Bazinul cu Lună, unde ne-am dezvoltat abilitatea de a lucra în echipă pentru ca niciunul dintre noi să nu cadă în râu şi la întoarcere am fost răsplătiţi cu delicatese cu extra topping de Nuttella pregătite de Îngeraşii nostrii―ar fi fost imposibil să nu fim încântaţi de jocul cu Îngeraşul. În ultima seară ne-am citit corespondenţa şi am avut parte de câteva clipe emoţionante când fiecare dintre noi a avut ocazia de a-şi exprima părerea despre persoanele pe care le-a întâlnit şi despre întreaga experienţă. Cu toţii am primit aprecieri, sfaturi şi scrisori, iar în decursul serii ne-am arătat şi partea sensibilă, lacrimile de bucurie şi cuvintele de mulţumire neîncetând să apară. Înainte de-a ne piti în sacii de dormit, ne-am scris pe câte un bileţel cel puţin 5 vise pe care le-am citit cu voce tare şi le-am dat drumul în sobă, sperând ca măcar o parte dintre ele să se îndeplinească―a fost o seara magică în decursul căreia au existat clipe în care nu am avut nevoie de cuvinte pentru a ne înţelege.

Nu aş putea rezuma tot campul în doar câteva cuvinte, dar pot spune că experienţa de la Cioclo a fost o primă lecţie pe care am învăţat-o în cadrul cercetăşiei. Sunt sigură că aceasta va rămâne o amintire semnificativă pentru noi, novicii săi, şi niciodată nu voi uita un lucru esenţial pe care l-am dobândit în decursul celor trei zile― “dacă îţi doreşti ceva cu adevărat, poţi să îl obţii”.       

P.S.: Poze, tipic nouă, cât de curând posibil.

A voastră în cercetăşie, Bumble Andrada, exploratoare.