La marginea Devei
se află pădurea Bejan. Înainte să intri în pădure, trebuie să treci pe lângă 2
parcuri, unul foarte frumos, delimitat de garduri, cu alei pavate, animale şi un
loc de joacă pentru copii. Celălalt este dărăpănat, cu câteva leagăne şi
balansoare stricate. Ei bine, în primul parc, adică cel amenajat, Direcţia
Silvică Deva, alături de Primăria Deva,
a decis să planteze puieţi, iar noi, cercetaşii din Deva, am decis să le
dăm o mână de ajutor. Ne-am adunat miercurea, în patru aprilie, la 14:30 la intrarea în Parcul Bejan. Până când au
apărut cei cu puieţii, noi am jucat cateva jocuri distractive , iar, după ce au
ajuns şi inginerii silvici, un domn ne-a arătat cum se plantează puieţii. Dupa
ce am învăţat cum să nu distrugem copăceii, fiecare, lupişor, temerar sau
explorator, am plantat, pe rând, câte 1-2 puieti . După ce puieţii au fost
plantaţi, ne-am plimbat prin parc, uitându-ne la animalele de acolo, 2 struţi,
1 porc mistreţ şi un ponei. După ce am jucat câteva jocuri şi-am devorat
biscuiţii Maiei, ne-am strâns lucrurile şi ne-am dus acasă, mândri de fapta
bună făcută în acea zi.
P.S.: Fotografa e în "concediu". Când se întoarce, postăm şi pozele.
Năznean Tiberiu, temerar, unitatea "Dracon"
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu