luni, 28 ianuarie 2013

Deschiderea Anului Cercetăşesc la Deva

Pentru lupi...
Data de 28 octombrie a fost o zi importantă pentru lupișorii din Deva, pentru că Mowgli ne-a solicitat din noi ajutorul. Mesajul  de la Mowgli adus de bunul nostru prieten Chill ne-a pus puțin pe gânduri: trebuia să ajungem la un castel, vom avea insă de înfruntat câteva provocări ... fără să mai zăbovim am purces la drum. Drumul spre castel, deși anevoios din cauza frigului care s-a lăsat,  ne-a fost ușurat de Chill si Kaa, prin provocarea care ne-au dat-o: trebuia să formăm echipe de câte doi pentru a putea afla mai multe unul despre altul și pentru a învăța să îl ascultăm pe cel de lângă noi. Timpul a trecut mult mai repede acum și iată că pe nesimțite apare Chill cu alt mesaj, de data aceasta de la Baloo care ne-a pus mintea ageră la lucru: să facem o ghicitoare pe care să o adresăm temerarilor despre unul din punctele care ne poate ghida la noi în oraș, releul. Acest mesaj a avut darul să ne mai aduca o veste bună,  aveam să ne întâlnim deci și cu temerarii.
 Deși frigul și vântul ne-au urmărit pe tot parcursul drumului spre castel, căldura din sufletele noastre și provocarea lui Baghera de a urca scările Cetății și drumul spre prima poartă ne-au fost suficiente pentru a ne încălzi. Iată-ne ajunși... și temerarii ne așteaptă, ba mai mult îi cheamă pe Ioana și pe Ioan, sunt cei mai mari dintre noi, au trecut în clasa a V-a, ca de acum să meargă cu ei pentru a înfrunta noi provocări. Rugăciunea pe care ne-o  propune Hathi vine cum nu se poate mai bine pentru a ne împăca puțin tristețea de a nu-i mai avea în haiticul nostru pe cei doi... suntem fericiți totuși ... temerarii ne-au dovedit prin cadoul de bun venit: o busola care să le ghideze drumul, că sunt preocupați de noii veniți în grupul lor și că vor avea grijă de ei. Cei mai vechi dintre noi mai au avut parte de o surpiză, au putut să îşi depună promisiunea de lupișor. Timpul a trecut pe nesimțite... începe să se întunece iar noi ne întoarcem spre casă... suntem fericiți: am facut față cu brio provocărilor și de data aceasta. Oare data viitoare ce va mai fi?

A voastră în cercetăşie, Raţ Alexandra, lider lupişori.



Pentru temerari...

 Data de 28 octombrie a fost şi pentru temerarii din Deva o zi foarte importantă, pentru că Zâna Aurie a vrut să ne dea de muncă şi să ne facă să dovedim că suntem cu adevărat gata (oricând) să trecem în noul an care ne aştepta cu şi mai multe provocări, cu şi mai multe aventuri şi cu şi mai multe experienţe de neuitat şi lecţii frumoase. Aşa că am fost cu toţii convocaţi de Zâna Aurie să dezlegăm un alt mister, mai buclucaş. De data aceasta a trebuit să găsim o rezolvare unei probleme regale, ca să spunem aşa: a trebuit să găsim cetatea Zânei Aurii şi să mergem să o întâlnim în turnul ei.  Zis şi făcut! Ne-am pus rucsacii în spate şi am mers să dezlegăm puzzle-ul care ne ducea la măreaţa cetate.  Am avut de mers, nu glumă. Zâna ne-a purtat paşii pe la Releu,  am ajuns chiar şi la Belvedere( draga noastră belvedere, cu nelipsitele poze) şi ne-a tot dus şi ne-a tot dus un oraş întreg. Prin vânt şi ploaie(la propriu) am căutat cetatea. Am strâns indiciile(care erau destul de bine ascunse), am rezolvat diferitele provocări şi într-un final am intrat în curtea cetăţii Zânei Aurii. Aici, o nouă provocare a fost cheia spre porţile cetăţii: a trebuit să descifrăm un mesaj strict secret de la Zâna Aurie. Mesajul a fost cu adevărat deschizătorul porţii cetăţii, fiind sfatul perfect pentru noul an cercetăşesc: Scouts! Be prepared!
  Şi ne-am avântat spre turnul cetăţii, cu frumoasele cuvinte bine întipărite în minte, ca să deschidem anul cu câteva schimbări. Ajunşi sus, ca o familie ce suntem,  cu toate că era cam frig, ne-am bucurat împreună de reuşita noastră şi de faptul că împreună am mai trecut peste un frumos şi incredibil an, an care ne-a apropiat unii de alţii şi care ne-a dat şansa de a petrece timpul cercetăşesc.  Dar, sus, o parte din această familie a trebuit să spună la revedere familiei şi să plece, acea parte fiind eu şi Ana.  Eram aşteptate de exploratori care au venit să ne fie alături la trecerea nu doar în noul an, ci în noua familie. Cu tristeţe pentru că ne despărţeam de temerarii noştri dragi, dar fericite că am încheiat această perioadă într-un mod frumos şi entuziaste pentru că urma ceva cu adevărat nou, am făcut acest pas şi ne-am alăturat exploratorilor.
 Dar temerari nu aveau să aibă un gol în familie, căci doi lupişori bravi au devenit temerari. Pe lângă asta, şi temerarii mai vechi au avut parte de surprize şi au putut să îşi depună promisiunea. Acum e timpul să plecăm, căci Zâna Aurie e pe cale să închidă porţile cetăţii. Aşa că, după o altă frumoasă aventură cercetăşească, spunem la revedere Zânei Aurii şi păşim nerăbdători în noul an.

                                             Sperăm să avem cu toţii un an cât mai frumos!


A voastră în cercetăşie, Trifon Maria, fostă temerară, acum exploratoare.