luni, 20 aprilie 2009

Vine iepuraşu’!

În aceastǎ scurtǎ vacanţǎ de Paşte, liderii noştrii - Marta, Mircea şi Alexandra - ne-au pregǎtit o ieşire, la ,,Casa bunicii” în Simeria, drumeţie ce avea tema ,,Vine iepuraşul!”.


Odata ajunşi la destinaţie, au început activitǎţile. Marta ne-a arǎtat ce mâncare trebuie sǎ facem pentru dimineaţa de Paşte încât sǎ avem o masǎ copioasǎ şi plinǎ de bunǎtǎţi. Am avut parte de: ridichi, ceapǎ verde, brânză, jambon şi, cele mai importante, ouǎle şi pâinea de casǎ.


Urmǎtoarea activitate a fost ,,Cum facem o pâine, chiar la noi acasǎ?”. Având un aparat special, am folosit ingredientele necesare pentru aluat şi în plus, am pus felurite seminţe (de floarea-soarelui, de dovleac, susan, etc.).În timp ce se fǎcea pâinea, am vopsit ouǎle, folosind diverse tehnici. Am învǎţat sǎ le colorǎm folosind ceapǎ, sǎ le decorǎm cu folii desenate sau cu cearǎ şi sǎ le vopsim în mai multe moduri. A fost distractiv.


Mai apoi, am organizat un concurs ,,Ce mâncǎm de sǎrbǎtorile Pascale?”, unde am descoperit împreunǎ multe posibilitǎţi. Dupǎ aceastǎ activitate, ne-am jucat multe jocuri interesante, precum “O secundǎ gândeşti, acţionezi”, în care ni se prezenta o situaţie şi fiecare trebuia sǎ rǎspundǎ prompt, spunând ce ar face în condiţiile date.


După aceea, ne-am ,,cǎţǎrat” pe o piatră de dimensiuni destul de impresionante. Împreunǎ am reuşit sǎ formǎm un elefant!



Sosise ora prânzului. Doi temerari, Maia şi Luca, împreunǎ cu lupişorul Raluca, au pregǎtit carnea la grǎtar. Mâncarea a fost gustoasǎ, ne-am fǎcut cu toţii “plinul”.


Înainte de plecare, am cǎzut de acord cǎ aceastǎ drumeţie ne-a ajutat sǎ aflǎm lucruri noi şi am ajuns la concluzia cǎ la ,,Casa bunicii” iese cea mai buna mâncare. Noi sperǎm ca şi la anul sǎ avem o ieşire la fel de reuşita ca aceasta!

PAŞTE FERICIT TUTUROR!

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu