Ştim prea bine că nu am mai scris de mult timp, însă am avut o iarnă grea, plină de zăpadă, teze şi total lipsită de timp. Însă acum, odată cu vara ce a sosit voioasă, şi forţele ne-au revenit, proaspete şi gata oricând de a fi puse în slujba cercetăşiei. Împreună cu vara cea veselă, a venit la noi şi un lider nou, Iulian, care sperăm că va poposi mult de acum înainte în centrul nostru local. Ultimele peripeţii cercetăşeşti prin care am trecut sunt următoarele: am organizat şi noi Festivalul Luminii, am făcut un hike plin de jocuri pe Dealul Cetăţii noastre dragi şi, alături de noul nostru lider, am pus în practică tot ce am învăţat la cursurile de supravieţuire, printr-o ieşire de o zi undeva lângă Cabana Căprioara. Aşa că acum avem multe de povestit...Vă îndemnăm să vă imaginaţi o seară frumoasă, în jurul unui foc de tabără, cu o chitară auzindu-se în surdină, şi să vă lăsaţi purtaţi pe tărâmurile cercetăşiei devene de câteva exploratoare. Lectură plăcută!
Festivalul Luminii – bucuria lucrurilor mărunte
Anul acesta, după multe eforturi, am reuşit, împreună cu Centrul Local Hunedoara, să organizăm şi noi Festivalul Luminii. Astfel, în seara unei sâmbete obişnuite de 13 martie, am reuşit să luminăm întreg Parcul Corvin din Hunedoara şi să aducem câteva zâmbete pe buzele şi în sufletele celor care ne-au fost alături.
Aş putea să rezum toată povestea la câteva cifre: 2.200 de gulguţe, 2.200 de lumânări, mii de aplecări şi ridicări pentru a aşeza şi a aprinde luminiţele, vreo sută de turte dulci delicioase şi 4 sau 5 bănci reparate. Sau aş putea rezuma festivalul prin câteva cuvinte sau sentimente: lumină, ceai, copilărie, cântece, bucurie, dor...Dar nu! O să vă spun detaliat cât de frumos a fost...:)
Fiindcă festivalul se ţinea la Hunedoara, ne-a luat ceva să ajungem până acolo, iar acest “ceva” poate însemna un microbuz plin cu tipi dubioşi pentru cei de la exploratori, iar pentru temerari,
“ceva”-ul este un TIR al unui elev de liceu, însă, cum noi suntem descurcăreţi, am reuşit să ajungem în parc şi fără indicaţiile incorecte ale bătrânelelor binevoioase de pe străzile Hunedoarei. Odată ce am ajuns în parc, am inspectat ce făcea fiecare echipă şi am mers unde era mai multă nevoie de noi. Băieţii reparau băncile din parc, fiindcă cele pe care trebuia să le montăm integral au fost furate, evident, câteva fete făceau ceaiul, iar marea majoritate a noastră punea gulguţele, încadrând aleile în brâuri albe, luminoase, şi transformând rondourile în flori de crin imense, realizate din gulguţe colorate. Chiar dacă liderii pletoşi mai scapă din când în când exploratoare pe jos, spre deliciul vizual al temerarilor, juliturile sunt uşoare şi se vindecă, ca şi în cazul meu, iar aranjatul parcului poate continua fără nicio problemă. După ce toate gulguţele au fost aşezate pe aleile parcului, cu tot cu lumânărele în ele, ne-am strâns cu toţii în foişorul din mijlocul parcului, iar liderele noastre dragi, Irina şi Cristina, au aprins prima gulguţă în aplauzele entuziasmate ale tuturor. Deşi a luat ceva până am aprins toate luminile, munca a meritat pe deplin. Întreg parcul era luminat, iar privit de sus, totul era absolut feeric. Atmosfera frumoasă a fost întreţinută de multe cântece la chitară, de ceai fierbinte, vărsat pe jos, cu pene de chitară în el, dar totuşi foart
e bun şi de turta dulce cu adevărat delicioasă, care a săturat multe guri. Am împărţit oamenilor semne de carte, am făcut multe poze, am auzit diverse persoane spunând că e frumos sau chiar cântând cu noi, ceea ce a fost emoţionant.
După ce am petrecut vreo patru ore înveselind lumea hunedoreană şi încercând să îi învăţăm pe cei din jurul nostru să se bucure de lucrurile mărunte, am plecat voioşi la Castelul Corvinilor, ca să ne cunoaştem mai bine şi să sărbătorim ziua lui Gherman, liderul hunedorean. A fost o petrecere plină de acorduri de chitară, de cântece frumoase, de începuturi de prietenii şi de mâncare bună. Chiar dacă a trebuit să alergăm ca să prindem ultimul autobuz, putem spune cu certitudine că a fost o seară foarte frumoasă. Am rămas cu nişte amintiri grozave, cu prieteni buni şi cu credinţa că am schimbat o seară obişnuită de sâmbătă într-una deosebită, luminoasă, plină de bucurie. Credem cu tărie că am reuşit să le aducem oamenilor puţină lumină în suflet, puţină fericire. Cel puţin noi am trăit una din cele mai frumoase seri din vieţile noastre, fiindcă ne-am bucurat cu adevărat de lucrul mărunt, dar extrem de puternic care ne uneşte…cercetăşia.
Petra Ioana Trifon, exploratoare.
Festivalul Luminii – bucuria lucrurilor mărunte
Anul acesta, după multe eforturi, am reuşit, împreună cu Centrul Local Hunedoara, să organizăm şi noi Festivalul Luminii. Astfel, în seara unei sâmbete obişnuite de 13 martie, am reuşit să luminăm întreg Parcul Corvin din Hunedoara şi să aducem câteva zâmbete pe buzele şi în sufletele celor care ne-au fost alături.Aş putea să rezum toată povestea la câteva cifre: 2.200 de gulguţe, 2.200 de lumânări, mii de aplecări şi ridicări pentru a aşeza şi a aprinde luminiţele, vreo sută de turte dulci delicioase şi 4 sau 5 bănci reparate. Sau aş putea rezuma festivalul prin câteva cuvinte sau sentimente: lumină, ceai, copilărie, cântece, bucurie, dor...Dar nu! O să vă spun detaliat cât de frumos a fost...:)
Fiindcă festivalul se ţinea la Hunedoara, ne-a luat ceva să ajungem până acolo, iar acest “ceva” poate însemna un microbuz plin cu tipi dubioşi pentru cei de la exploratori, iar pentru temerari,
“ceva”-ul este un TIR al unui elev de liceu, însă, cum noi suntem descurcăreţi, am reuşit să ajungem în parc şi fără indicaţiile incorecte ale bătrânelelor binevoioase de pe străzile Hunedoarei. Odată ce am ajuns în parc, am inspectat ce făcea fiecare echipă şi am mers unde era mai multă nevoie de noi. Băieţii reparau băncile din parc, fiindcă cele pe care trebuia să le montăm integral au fost furate, evident, câteva fete făceau ceaiul, iar marea majoritate a noastră punea gulguţele, încadrând aleile în brâuri albe, luminoase, şi transformând rondourile în flori de crin imense, realizate din gulguţe colorate. Chiar dacă liderii pletoşi mai scapă din când în când exploratoare pe jos, spre deliciul vizual al temerarilor, juliturile sunt uşoare şi se vindecă, ca şi în cazul meu, iar aranjatul parcului poate continua fără nicio problemă. După ce toate gulguţele au fost aşezate pe aleile parcului, cu tot cu lumânărele în ele, ne-am strâns cu toţii în foişorul din mijlocul parcului, iar liderele noastre dragi, Irina şi Cristina, au aprins prima gulguţă în aplauzele entuziasmate ale tuturor. Deşi a luat ceva până am aprins toate luminile, munca a meritat pe deplin. Întreg parcul era luminat, iar privit de sus, totul era absolut feeric. Atmosfera frumoasă a fost întreţinută de multe cântece la chitară, de ceai fierbinte, vărsat pe jos, cu pene de chitară în el, dar totuşi foart
e bun şi de turta dulce cu adevărat delicioasă, care a săturat multe guri. Am împărţit oamenilor semne de carte, am făcut multe poze, am auzit diverse persoane spunând că e frumos sau chiar cântând cu noi, ceea ce a fost emoţionant.După ce am petrecut vreo patru ore înveselind lumea hunedoreană şi încercând să îi învăţăm pe cei din jurul nostru să se bucure de lucrurile mărunte, am plecat voioşi la Castelul Corvinilor, ca să ne cunoaştem mai bine şi să sărbătorim ziua lui Gherman, liderul hunedorean. A fost o petrecere plină de acorduri de chitară, de cântece frumoase, de începuturi de prietenii şi de mâncare bună. Chiar dacă a trebuit să alergăm ca să prindem ultimul autobuz, putem spune cu certitudine că a fost o seară foarte frumoasă. Am rămas cu nişte amintiri grozave, cu prieteni buni şi cu credinţa că am schimbat o seară obişnuită de sâmbătă într-una deosebită, luminoasă, plină de bucurie. Credem cu tărie că am reuşit să le aducem oamenilor puţină lumină în suflet, puţină fericire. Cel puţin noi am trăit una din cele mai frumoase seri din vieţile noastre, fiindcă ne-am bucurat cu adevărat de lucrul mărunt, dar extrem de puternic care ne uneşte…cercetăşia.
Petra Ioana Trifon, exploratoare.
Postări
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu