joi, 16 mai 2013

Provocariada la C.L. Deva

Cu mic cu mare, de la cel mai mic lupișor la cel mai mare explorator, centrul local Deva sărbătorește cei 100 de ani ai Cercetășiei în România fiind GATA ORICÂND,  așa cum trebuie să fie fiecare cercetaș. Plini de entuziasm, cu toții am dorit să luăm parte la cel mai important eveniment actual al Cercetășiei în România, și cum altfel am putea face asta fără să începem printr-o nouă provocare, prima provocare cercetășească din acest an a întregului centru, și anume Provocarea Centenarului. Cu toții am dorit să luăm și noi parte la cel mai mare concurs de provocări pe care l-a cunoscut cercetășia românească. Atât lupișori, cât și temerarii și exploratorii Devei s-au gândit la câte o provocare cât mai ingenioasă pentru celelalte patrule din întreaga țară înscrise în acest concurs și au așteptat nerăbdători să vadă ce provocare vor avea ei de îndeplinit. După afișarea listelor cu provocări,cu toții doream să ne și punem pe treabă, plini de energie și veseli, cum suntem mereu. Îndeplinirea provocărilor a fost pentru întregul centru o activitate în care am dovedit că suntem gata oricând de noi aventuri și peripeții, gata oricând să îndeplinim orice sarcină și, bineînțeles, gata oricând să ne distrăm cât mai copios! Iată aici descrierea mai detaliată  a tuturor provocărilor primite de C.L. Deva:

Lupișorii la Provocarea Centenarului

        Centenarul e un eveniment pe care nici un cercetaș nu vrea să îl rateze, de aceea lupișorii au format o patrulă, patrula Kogaion, și au făcut cum cerea regulamentul. Am creat o provocare: patrula de lupișori să ceară ajutorul oamenilor din haitic (oraș, sat) pentru a întocmi "Lista celor 100 de gânduri bune", iar pentru "efortul" depus, cei care au contribuit la întocmirea listei să fie răsplătiți cu o strofă/cântec cercetășesc (după posibilități acompaniat de un instrument muzical). Această provocare a ajuns la Patrula Dino din Tecuci-Matca. După ce am pus de nenumărate ori întrebarea „Noi ce provocare avem?” iată că a venit și rândul nostru..  Provocarea a venit tocmai din Brăila, de la patrula Colibrii, și anume să confecționăm 100 de gulguțe și să le așezăm într-o anumită formă aleasă de noi (ex.crinul cercetășesc). Nici nu am mai stat pe gânduri și ne-am apucat imediat de treabă, am confecționat cele 100 de gulguțe, dar a intervenit o problemă… Nu ne puteam hotărî la o formă! Așa că, am făcut mai multe. Cert e că ne-a făcut mare plăcere să ne punem mintea la contribuție demonstrând că suntem „Gata oricând!” și ne-am distrat de minune. Mulțumim, deci,  patrulei Colibrii pentru provocare!
        Partea frumoasă la acest centenar este că există un „Va urma…” de aceea promitem să vă ținem la curent...

A voastră în cercetășie, Raț Alexandra, lider lupișori







Temerarii la Provocarea Centenarului

Hai să îmbrățișăm Deva!!!

-Patrula Floare de Colț-

În viaţa oricărui cercetaş apare un moment în care trebuie să îndeplinească o provocare, ceva ce nu s-a gândit că va face vreodată, ceva ce îi va pune la încercare abilităţile fizice şi psihice… În cazul patrulei Floare de Colţ, acel ceva a fost Provocarea Centenarului şi nu prea a implicat abilităţi fizce sau psihice, mai mult abilităţi de comunicare.
Eu, personal, mă aşteptam la ceva de-a dreptul aiurit (până la urmă meritam şi noi o pedeapsă karmică pentru provocările ciudate pe care le-am dat) dar, tot nu m-am putut abţine să nu-mi ridic sprâncenele în semn de mirare când am citit lista provocărilor și am găsit patrula noastră. Ca orice om, am trecut prin mai multe faze: revolta: “100 DE ÎMBRĂŢIŞĂRI?!!!! N-AM ÎMBRĂŢIŞAT ATÂŢIA OAMENI ÎN VIAŢA MEA!”,  negarea:” Nu am să fac asta, nu mă pot obliga!” şi resemnarea: “Bineeeee, o să o fac! Nu poate fi aşa de rău până la urmă…”, ca în final să ajung să aştept asta cu nerăbdare.
Ca nişte cercetaşi veritabili, am programat să facem provocarea în 22 februarie, de ziua Lordului Baden Powell, nu pentru că era ultima zi în care se putea face asta şi nu mai aveam timp cum ar spune  nişte negativişti. Cum am ieşit de la întâlnire, ne-am şi pus pe treabă. Primele noastre “victime” au fost ceilalţi cercetaşi că doar de ce să te duci să cutreieri toată Deva după nişte oameni buni de îmbrăţişat când ei sunt chiar în faţa ta?
După ce am epuizat toate “resursele” cercetăşeşti de îmbrăţişat pe care le aveam la dispoziţie, a început adevărata aventura. Primul om din afara sferei noastre de cunoscuţi a fost o doamnă. Să îi cer să mă îmbrăţişeze a fost poate, cel mai greu lucru pe care l-am făcut în viaţa mea.  Mi se părea atât de aiurea să ceri ceva atât de personal unui necunoscut. Deja îmi imaginam un “NU POT!” rece. În mintea mea se creau scene cu refuzuri din ce în ce mai scurte și mai directe, mai aiurite dar, cu toate acestea mi-am călcat peste timiditate. Dar, se punea problema acum cum să întreb, să îi explic jumătate de oră de ce am nevoie sau să o întreb direct și scurt și să primesc  un răspuns la fel de direct. Într-un final, am hotărât că prefer moartea rapidă celei lente și dureroase și am întrebat direct: “Pot face o poză cu dumneavoastră în timp ce vă îmbrățișez pentru un proiect?” (trebuie să recunosc că atunci când concepusem fraza asta în mintea mea nu suna așa ciudat). Femeia s-a uitat la mine câteva secunde și a început să râdă: “Pentru un proiect? Bine, hai!” ba mai mult, și-a chemat și colegele să ne ajute.
În momentul acela, ceva s-a produs în mine, parcă  tot avântul acela ce m-a convins să o rog pe doamnă să ne ajute a deschis o ușă și a uitat-o așa. Fiecare întrebare era mai ușoara și mai deschisă,  iar oamenii parca erau mai calmi. Am îmbrățișat o groază de oameni în acea zi de la bătrâni la copii. Fiecare îmbrățișare parca îmi crea o stare de fericire copilărească, poate chiar nejustificată. Am stat să mă gândesc la motivul fericirii mele și am realizat : nu eram fericită ca reușeam să duc la capăt provocarea sau că în sfârșit reușisem să-mi înfrâng timiditatea, eram fericită că descoperisem o comoară de oraș, un oraș plin de oameni frumoși, binevoitori și deschiși care își rețin din timpul lor prețios pentru a ajuta un necunoscut de pe stradă. Nu spun că n-am primit și refuzuri nejustificate, grăbite, reci, de la oameni care erau prea prinși în cușca propriei vieți ca să poată privi afară, pentru că așa a fost. Am întâlnit oameni care, practice, au fugit de noi  înainte de a le spune de ce avem nevoie. Cum auzeau:  “Mă scuzați, mă puteți ajuta…” brusc vârtejul propriei vieții îi răpea și îi purta înapoi la grijile cotidiene, considerând că 5 minute sunt un preț prea scump plătit unor necunoscuți. Nu am nici un drept să îi învinuiesc căci la fel gândeam și eu înainte de provocare, consideram că timpul este precum aerul și renunțând la el ma voi îneca scufundată în grijile de zi cu zi, însă, acum realizez că acea după-amiază a fost un dar, un dar la care eu eram gata să renunț pentru cinci ore în care să mă zbat să supraviețuiesc.  Dar, n-am făcut-o. De ce? Pentru că o parte din mine tânjea după acea gură de aer proaspăt pe care numai ieșind afară o puteam obține. Cercetășia reprezintă o cale naturală de a face acest lucru iar această provocare a fost doar o altă șansă de a mă descoperi pe mine însumi, de care pot spune că am profitat din plin.
          Trecând peste toate lucrurile pe care le-am învățat din această experiență, o părticică din mine se bucură că n-am aniversat 1000 de ani de la înființarea cercetășiei în România, căci o mie de oameni nu-s prea puțini.

A voastră în cercetășie, Miana Teodora Doicaru, temerară





100 de inimi pentru Deva!

-Patrula Ochi de Vultur-

   În cadrul proiectului de centenar cercetășesc, s-a ajuns la etapa provocariadei și, bineînțeles, că temerarii Devei au răspuns încântați la această propunere. După extragerea provocărilor date de către alte patrule din țară, noi, Ochi de vultur, am primit cea mai iubitoare provocare, aceea de a împărți 100 de inimi de hârtie în orașul nostru superb! 
   Mai întâi am confecționat cele 100 de inimi, fără să uităm să punem în ele ingredientul secret: dragostea. Apoi, adunându-ne cu mic cu mare, toată patrula a plecat la vânătoare de oameni iubitori și deschiși să primească câte o inimă din partea noastră. Oamenii de pe stradă nu erau mulți, dar de ajuns încât să ne umple sufletele de bucurie cu ale lor zâmbete de la primirea inimilor de hârtie. Inimioarele erau colorate, zâmbetele erau primite, dragostea era răspândită peste tot. Bucuroși că am lăsat Deva mai fericită, am plecat către casele noastre, unde ne așteptau părinții, mândrii de noi.
   Al vostru în cercetășie, Liviu Cotoi, temerar


Exploratorii la Provocarea Centenarului

Hike la Piatra Coziei

- Patrula Daos-

Este mijlocul lunii februarie, dar soarele a pătruns până în cele mai ascunse locuri din pădure, încălzind atmosfera. Primăvară timpurie? Putem spune și așa, însă pentru noi, cercetașii deveni, este cel mai bun motiv să „explorăm amplu”.
Am răspuns cu „Gata oricând!” acestui îndemn al vremii ce s-a îmblânzit exact când aveam nevoie: trebuia să realizăm provocarea primită cu ocazia împlinirii centenarului cercetășiei în România. În ce consta provocarea? În realizarea unui hike a cărui sumă de kilometrii să fie 100! Am stabilit traseul: Deva - Piatra Coziei și am pornit veseli în prima ieșire din 2013.
Ne-am întâlnit la sediu, unde am avut surpriza plăcută de a-l întâlni pe Andrei, noul ajutor adult al centrului nostru local. Cu patrula mai bogată cu un membru, am luat azimutul de 285 de grade și am dat startul la kilometrul 0. Înaintând pe drumul bine cunoscut, nici nu am sesizat că deja am ajuns la jumătatea drumului spre destinația noastră. Ne-am oprit să admirăm priveliștea (căci deja eram la o oarecare înălțime) și am profitat de ocazie pentru a juca un joc ce presupune lucru în echipă și o strategie improvizată. Am format un cerc strâns, am închis ochii, am întins mâinile în față și ne-am prins de membrele celor din față (fiecare mână la o persoană diferită). Apoi am deschis ochii și, fără să ne dăm drumul la mâini, trebuia să formăm din nou cercul. Noi am reușit să formăm semnul infinitului. Asta ne-a adus tuturor un zâmbet pe buze.
A venit, însă, timpul să ne continuăm misiunea, așa că ne-am luat rucsacul în spate și am reluat calea pădurii, cântând. Ajutați de prietena de nădejde, busola, am ajuns la destinație: la Piatra Coziei, aflată la 686 m altitudine.
Am fi putut rămâne acolo sus ore întregi ca să  admirăm priveliștea, însă provocarea noastră nu se terminase: mai aveam de parcurs cei 6 km înapoi înspre oraș. Schimbând drumul pentru diversitate, am ajuns acasă fericiți că am realizat provocarea și nerăbdători pentru a începe viitoarele proiecte.
A voastră în cercetășie, Amalia Bohatereț, explorator

Dăruind vei dobândi

-   Patrula Dava  -

A venit, se pare, timpul perfect, pentru prima faptă bună din acest an a patrulei Dava. Iar această șansă a venit odată cu participarea la marea Provocariada a Centenarului, unde am primit vestea că patrula Dava trebuie să colecționeze 100 de haine pe care să le doneze. O provocare.. suflet la suflet! Dorim mai întâi să mulțumim patrulei Pirații din C.L. Mircea cel Bătrân-Râmnicu Vâlcea, care s-a gândit să aducă unor oameni zâmbete, și ne-a lăsat pe noi să facem asta!
Așa că, imediat ce am și aflat de ce trebuie făcut ca să ne îndeplinim sarcina, am fost prompți și am reușit să fim gata oricând dând o mână de ajutor celor care nu au. Partea cu strânsul celor 100 de haine nu a fost prea grea, căci fiecare a contribuit la colectarea lor și parcă imediat s-au făcut 100. Mai apoi.. a trebuit să le numărăm mai întâi și să le așezăm pe categorii. Toate acestea au fost detalii pentru ca să ne îndeplinim  scopul: donarea lor, care a fost și partea cea mai grea. Nu prea știam noi care sunt familiile nevoiașe din Deva, deși știam că există astfel de familii, însă nu le știam adresele ca să putem merge acolo. Într-un final, după nenumărate telefoane, întrebări în toate direcțiile, am găsit câteva familii cărora le-am distribuit hainele și acestea s-au bucurat tare mult pentru tot ceea ce au primit, căci erau cu adevărat în nevoie. Ne-am bucurat tare mult că am putut aduce măcar un zâmbet și un pic de bucurie în sufletele celor care nu au căci sunt cuprinși mereu de grija zilei de mâine..Suntem fericiți că am fost gata oricând și în această situație și că, prin ceea ce am făcut am realizat nu doar provocarea, ci am dăruit pentru a dobândi și noi, mai apoi, alte bucurii!
Gata oricând!
A voastră în cercetășie, Maria Trifon, exploratoare 

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu