Ce, ce ,ce ce, ce???
Cel mai tare camp în
Retezat!!!
A început vineri, în 24
mai, când am luat trenul spre Ohaba de sub Piatră. După încă vreo jumătate de
oră cu microbuzul, am început să urcăm înspre Gențiana cu rucsacii grei în
spate. Dar asta a fost doar încălzirea.
Odată ajunși la cabană
și cazați, am luat masa în stil cercetășesc (la comun), după care ne-am folosit
ingeniozitatea pentru a câștiga un borcan cu cremă de ciocolată pe echipe,
trebuind să construim cea mai înaltă structură capabilă să susțină o felie de
cartof în vârf, folosind doar 20 de spaghete, puțin scotch și ață. Prima zi s-a
încheiat pe acordurile clasice ale chitărilor, ca o relaxare pentru ceea ce ne
aștepta a doua zi.
Dimineața ne-au trezit
apa rece de izvor și un joc de comunicare non verbală, atenție și echilibru. Și
pentru că „cine se scoală de dimineață departe ajunge”, curând ne aflam deja pe
potecile „pădurii nebune”, am trecut prin ț...ț...ț...zăpadă!!!, pentru ca în
final să ajungem să ne bucurăm de minunata priveliște oferită de cel mai înalt
vârf din Retezat: Peleaga (2509 m). Coborând când printre (sau peste) bolovani,
când alunecând lin (sau cu viteză) pe „pârtiile” improvizate, ne-am oprit
pentru ultima provocare din acea zi: un curs filger (practic) de bouldering- cățărări
pe stânci de înălțimi reduse, fără nici un fel de asigurare, oferit de doi
dintre cei mai noi cercetași: Robi și Robi. Nu după mult timp am ajuns la
cabană, unde, surprinzător, nesimțindu-ne obosiți, am jucat Activity, Hep,
Saboteur și am învățat să facem mai multe noduri. Într-un final ne-am culcat,
cu gândul la ziua plină ce tocmai se încheiase.
Ultima zi în campul
„Floare de colț” a început într-o atmosferă de...Crăciun. Am coborât la cabana
Pietrele, de unde o parte dintre noi am continuat „aventura” având drept
obiectiv vârful Retezat, însă ceața și ninsoarea au decis că ne-am plimbat
destul, astfel încât ne-am întors la cabană înainte de a ajunge la lacul
Stănișoara...wet, wet, wet, wet, wet: asta ne descria cel mai bine în acel moment.
După ce ne-am schimbat cu ce ne mai rămăsese uscat, ne-am încălzit cu un ceai
proaspăt și am început să jucăm mima. Să învățăm acorduri la chitară pentru ca
apoi să ajungem să cântăm împreună. În final, a sosit momentul să aflăm care au
fost „Îngerașii” care au avut grijă de noi pe tot parcursul taberei: fiind
legați la ochi, a trebuit să ne recunoaștem singuri „protectorii”. După ce am
stabilit de comun acord că cei cu vocabularul mai colorat vor aduce la
următoarea întâlnire câte o ciocolată, ne-am luat la revedere de la munți
pentru a merge la trenul ce avea să ne ducă acasă.
Din dorința de a
prelungi distracția excursiei, pe tren am jucat puțin teatru de comedie cu
acordul controlorului, având astfel parte de cea mai amuzantă călătorie cu trenul
de până acum.
Ajunși în gară la Deva,
privim munții din depărtare și ne amintim de curcubeul ce ne-a întâmpinat la
plecare: parcă ne invita să revenim. O vom face, sperăm noi, cât mai curând
posibil.
A voastră în cercetășie, Amalia, exploratoare