Cupa izvoarelor - prima provocare a vacanţei

Am revenit cu noi peripeţii din vacanţă. În timp ce temerarii noştri se bucură de campul Lands of Adventure din Grecia, noi exploratorii, ducem dorul tuturor aventurilor trăite în această vară. Aşa că, mai întâi, vă vom povesti despre prima noastră Cupă a Izvoarelor, o adevărată provocare ploioasă.

O banală conversaţie cu Vlad, un cercetaş hunedorean, a fost punctul de plecare în expediţia noastră pe meleagurile Vâlcei. Liderul nostru, Alex, era ocupat cu bacalaureatul, aşa că eu, Irina şi Codruţa, descurcăreţe ca de obicei, am găsit soluţia de a merge totuşi la Cupa Izvoarelor, ediţia a XIII-a, şi anume să participăm alături de cercetaşii hunedoreni, ca două centre locale prietene ce suntem. Bineînţeles că ei au fost de acord şi ne-au primit cu braţele deschise, aşa că, înainte de 17 iunie, am intrat în febra pregătirilor. Bagaje, mâncare, informaţii despre zona în care mergeam şi multă bună-dispoziţie erau ingredientele zilnice din acea perioadă, care acum pare foarte îndepărtată.

Începutul vacanţei noastre suna promiţător. Nouă tineri, cu rucsacii burduşiţi de haine şi mâncare, cu zâmbete în priviri, aşteptau pe peronul gării din Deva trenul care avea să îi ducă departe, la Râmnicu-Vâlcea, de unde încă un microbuz trebuia să îi ia în primire şi să îi lase la locul de campare, mai precis, în Lunca Romanilor. Punctul de oprire a fost în Sibiu, unde am mâncat foarte multă îngheţată, după care, cu un personal şi cu o carte interesantă, am ajuns la destinaţie. În câmpia plină de corturi şi de cercetaşi, ne aştepta Vlad, împreună cu vechii noştri prieteni din ţară şi cu alţii noi pe care aveam să ni-i facem. Festivitatea de deschidere a fost oficiată cu solemnitate, steagurile au fost înălţate cu imnul naţional auzindu-se în surdină, iar rugăciunea cercetaşului spusă cu emoţie de toţi cei trei sute de participanţi. După ce a avut loc şi prezentarea centrelor locale, fiecare dintre noi şi-a ridicat cortul, fie că era un adevărat apartament hunedorean, fie că era un exemplar portocaliu de locuinţă de creastă. Deşi în program scria că va avea loc o petrecere alături de ONG-urile prezente acolo, ploaia a anulat toate planurile şi a închis cercetaşii în corturi. Fetele de la Hunedoara au avut parte de o inundaţie muntenească, cortul lor fiind plin cu apă. Am reuşit să le găsim loc pe la alte centre binevoitoare, după care am încercat să adormim, fiindcă hike-ul de a doua zi se anunţa plin de surprize.

Conform proverbului „Cine se scoală de dimineaţă, departe ajunge”, liderul nostru însoţitor [şi competent] Mihai a venit la ora opt şi ne-a trezit. Că, deh!, în program scria că la ora nouă începe hike-ul... Ca să ştiţi şi voi, am plecat în hike la ora zece şi zece minute. Am primit o hartă cu cele paisprezece puncte de control şi cu distanţa aproximativă dintre ele şi am pornit, voiniceşte, să îndeplinim provocările. Întrebări despre religie, pânze de păianjen, terenuri minate, speologie, evaluarea echipamentului din rucsaci, meteorologie, radiocomunicaţii, verificarea atenţiei noastre distributive, cunoştinţe geografice, vizitarea peşterii Sfântului Grigorie Decapolitul, dublă mimare a unei situaţii care necesită prim-ajutor, tragere cu arcul [evident, fără să nimerim ţinta], punct de control relaxant şi glumeţ şi, la final, puţină istorie, combinată cu stemele familiei Brâncoveanu, acestea au fost provocările pe care le-am îndeplinit. Am trecut de toate probele cu bine, ne-am mai rătăcit, am mai folosit şi surse din afara patrulei pentru identificarea mesajului scris în cod Morse, dar am ajuns cu bine înapoi în camp, deşi în loc de paisprezece puncte de control, am avut doar doisprezece. Credeam cu toţii că vom avea nevoie de o prezentare a unui proiect de mediu realizat de noi, dar s-a dovedit că ceea ce scria în program nu era respectat aproape deloc, aşa că nu ne-am mai îngrijorat şi ne-am bucurat de focul de tabără, cântând şi râzând...

Următoarea zi era programat concursul de orientare. Reprezentanţii noştri erau Isa şi Vlad şi amândoi s-au descurcat bine. Apoi, ne-am tot plimbat pe la diverse ateliere. Am tras cu arcul, ne-am îmbogăţit cunoştinţele de prim-ajutor şi supravieţuire, am desenat şi am făcut tiroliană, ceea ce aşteptam cu toţii. După ce s-au terminat atelierele, am constatat că mai erau două ore până la prezentarea momentului artistic şi noi nu aveam unul. Aşa că am compus un cântecel amuzant, am improvizat un scenariu şi am mâzgălit un izopren. Apoi, am mers să vizionăm celelalte momente artistice. Scenetele erau destul de asemănătoare, doar că unele mai conţineau şi ceva Power-Puff Girls sau StarWars risipite printre replici, aşa că putem spune că am râs copios, la fel cum şi alţii au râs de noi. Dar totul s-a terminat cu bine şi ne-am bucurat de încă un foc de tabără, plin de dragoste, de data asta.

Ultima zi a constat în festivitatea de premiere, unde am primit o diplomă de participare. Dar nu asta e important, ci faptul că ne-am distrat cu adevărat, că ne-am făcut prieteni sau am întărit legăturile deja existente, că am făcut faţă cu brio ploilor torenţiale şi corturilor ude şi am ajuns acasă cu încă o experienţă frumoasă în suflet, cu zâmbete largi pe chip şi cu un badge cu un cocoş pe cămăşile de cercetaş...:)

A voastră în cercetăşie,
Petra Ioana Trifon, exploratoare.