Campul Tăcerii

..."Shh"... "Linişte, îţi scad 5 puncte." Şi cam asta era tot ce se auzea în camp pe timp de zi. Cu minunata ocazie de a strânge mormanele de gunoi de la Bejan după minunaţii mâncători de seminţe, ne-am gândit să ne târâm de capul nostru până la Cozia, unde ne aştepta dragul de Iulian. Într-un final, ne-am adunat toţi, cu tot cu patrule, exceptându-l pe Alex, şi ne-am apucat de mâncat în aproape linişte că doar eram eu acolo şi Yoyo vroia neapărat salamu' lu' Teddi.
O întâlnire scurtă cu şefa de camp, Ozana [care nu era acolo] merge după lapte, o parte pleacă după apă şi începem repede-repede să urcăm, asta dacă nu vroiam să dormim cu Iulian,
Ajunşi pe Piatra Coziei, pe lângă faptul că era să decolăm montând corturi, toată lumea o avut voie să vorbească şi ăsta o fost sfârşitul liniştii dinaintea furtunii, pentru că, ei bine, a început ploaia.
Într-un final fericit, am înghesuit toţi temerarii într-un cort pentru ca artiştii să le ţină un moment spiritual, în timp ce restu' făcea focul şi pregătea locul de promisiune.
Momentul promisiunii a fost deschis cu o rugăciune foarte kinky, ca apoi, pe rând, fiecare aspirant la eşarfa de explo să rostească jurământul.
Pac-pac, am terminar şi asta ca să nu se ude toţi chiar până la piele. Eu cu Andreea le-am dat la toţi de mâncare, am stabilit plantoanele şi unii chiar au încercat să doarmă.
În a doua zi, Iulian avea ceva filme cu trezit oamenii la răsărit, dar era înnorat, aşa că i-am lăsat pe toţi să doarmă, plănuind un hike la lacul Cozia. Noroc că o început iar să plouă şi ne-am rătăcit cu Alex spre releu. Într-un final foarte, foarte alunecos şi ud, am ajuns la sediu pentru prânz, evaluări, haine uscate şi alte detalii tehnice.
P.S.: În timpul campului, nimeni şi nimic, cu excepţia chitării lui Gabitzu, nu a fost rănit.

Ţip oricând,
Irina Georgescu.