Cupa Izvoarelor 2012

Cercetaşii deveni, 11 temerari şi 4 exploratori, împreună cu 2 lideri însoţitori, s-au îndreptat cu paşi repezi către campul Cupa Izvoarelor din jud. Râmnicu-Vâlcea. În schimb, datorită căldurii de afară, trenurile şi autobuzele care ne-au dus într-acolo nu erau atât de nerăbdătoare să ajungă, ceea ce a făcut ca drumul nostru, atât cel de dus, cât şi cel de întors, să fie o adevarată peripeţie. Văzându-ne ajunşi într-un final la locul de campare, ne-am lasat bagajele şi ne-am îndreptat către careul pentru festivitatea de deschidere, care începuse înainte de sosirea noastră. Ne-am făcut apariţia cu prea-cunoscutul strigăt:” Deva strigă mai tare, mai tare, mai tare, Deva strigă mai tare, mai tare decât toţi!”. Domnul Nicu Almaşi, şeful de camp, ne-a urat bun venit şi astfel s-a dat startul competiţiei. Instalându-ne corturile şi îmbrăţişând toţi prietenii cercetaşi pe care îi reîntâlniserăm, s-a făcut seara, iar cei din staff ne-au dat stingerea, ştiind că ziua următoare ne aştepta cu multe provocări.
Dimineaţa următoare am plecat în Hike, adică o drumeţie de 10 ore pentru exploratori şi 5 ore pentru temerari, cu hartă şi busolă, prin împrejurimile Costeştiului. Am vizitat masivul Buila-Vânturariţa şi zona de piemont din apropierea Sf. Mânăstiri Hurezi şi Bistriţa. Pe parcursul drumului, am trecut prin 11 puncte de control. Acestea ne-au asigurat că suntem pe drumul cel bun, iar, pentru a ne continua traseul, ne-am demonstrat abilităţile cercetăşeşti în funcţie de tematica punctului de control. La primul punct ne-au fost controlaţi rucsacii de tură pentru a vedea dacă avem la noi lucruri precum busolă, fluier, pelerine de ploaie, apă şi alte obiecte necesare hike-ului. Am învăţat şi despre primul-ajutor, am tras şi cu arcul şi multe alte activităţi interesante. Hike-ul nu a fost uşor, în schimb ne-am bucurat de toate frumuseţile naturii pe care le-am văzut. În acea seară, staff-ul nu a fost nevoit să ne anunţe ora stingerii, căci oboseala şi-a spus cuvântul. Următoarea zi am participat la atelierepe pe care organizatorii le-au pregătit pentru noi. Iată câteva exemple: Public speaking, supravieţuire, tiroliană, jocuri cercetăşeşti, radio, dar şi la nelipsitul concurs de orientare. În acea seară a avut loc fiesta: un foc de tabără imens, în jurul căruia am cântat şi am schimbat impresii despre zilele trecute. 

Dimineaţa următoare a avut loc festivitatea de premiere. Temerarii au luat locul II la concursul de orientare, au primit medalii, diplomă şi tricouri, iar, spre mirarea noastră, când s-au decernat premiile pentru clasamentul general, locul doi a fost ocupat de C.L.Deva. Ne-am bucurat de cupa primită, am fost felicitaţi şi am făcut poze. O oră mai târziu ne luam la revedere de la prietenii cercetaşi, atât de la cei vechi, cât şi de la cei noi. În ciuda faptului că drumul spre casă a fost mai greu decât ne aşteptam, zâmbetele şi entuziasmul cercetaşilor deveni nu au dispărut. 
Seara ajunseserăm deja acasă, dar nu pur şi simplu, ci cu o experienţă minunată în spate, cu nerăbdare pentru următorul camp, cu mulţi prieteni noi şi, nu în ultimul rând, fără steagul centrului local, care a fost furat de “ştim noi cine”. Şi ne întrebăm: “Putem noi ca oameni?...”
Timar Maria Ozana, lider exploratori

Festivalul Luminii 2012

O banală seară de 19 mai. Un centru vechi nu foarte circulat, tipicele nunţi de sâmbătă după-amiaza, ceva zvonuri despre un concert electoral în parcarea Realului, câţiva soldaţi daci defilând spre muzeu pentru a sărbători Noaptea Albă a Muzeelor şi... aproape o sută de cercetaşi foindu-se, alergând, împărţind materiale, întinzând cearşafuri, ridicând standuri, colorând pancarte, strigând unii la ceilalţi pentru a distribui sarcinile, dansând, furând câte o brioşă de la standul de "Dărâmă şi tu!" sau făcând pachete de gulguţe, pământ şi lumânări pentru a eficientiza procesul de aşezare a gulguţelor pe caldarâmului celui mai frumos bulevard din oraş. În doar o oră de când s-a dat startul la activitate, lângă Primărie a apărut un stand cu ceai gratis, în faţa Biroului de evidenţă a populaţiei se prefigurau un punct de informaţie, un stand unde se putea deprinde tehnica "împachetării" de gulguţe, un panou cu gânduri pune şi un cearşaf cu urme de mâini. Mai încolo, pe stradă, se puteau ghici un atelier de caricaturi, unul de jonglerii, o masă plină cu acuarele şi creioane pentru face-painting, câţiva jongleuri-prieteni cercetaşi craioveni, un atelier de "Dărâmă şi tu!" conserve pentru a primi o brioşă şi lanţuri interminabile de gulguţe, întinse pe marginea bordurilor sau de-a lungul clădirilor. După încă o jumătate de oră, expoziţia foto de lângă Statuia Lui Traian flutura în vânt, 

bannerul ce invita oamenii la Treasure Hunt ridicat, casetofonul şi, de fapt, întregul sistem de sonorizare pentru atelierul de dans şi concertul folk testat şi pancarte imense ce chemau copii la joacă sprijinite de gulguţele uriaşe din Piaţa Unirii. La o privire mai generală, întreaga piaţă şi, în prelungirea ei, bulevardul, erau înţesate de gulguţe aşezate în diverse forme, mese pline cu materiale, bannere cu nume de ateliere şi cu design-uri cât mai atractive, copii cu eşarfe şi eşarfe cu copii (lupişorii parcă sunt purtaţi de eşarfa galbenă, nu purtători de însemne cercetăşeşti), aparate foto şi lume ce se înghesuia în faţa hărţii ca să vadă ce putea experimenta în acea seară. 

La ora nouă, Ozana şi Marta, adică coordonatoarea festivalului şi şefa de centru local, au aprins prima gulguţă. În nici un sfert de ceas, întregul centru vechi era luminat. Lumea începea să se înghesuie la ateliere, nu mai aveai loc să arunci un ac, trebuia să fii cu ochii-n patru la atelierele unde materialele erau epuizabile şi înlocuibile, însă... însă nu prea puteai. După atâta muncă, un zâmbet larg ţi se întindea pe buze, la vederea unei străzi pline ochi cu oameni, de la cei mai mici copii, care întindeau mâna după brioşe din cărucioare, la cei mai bătrâni bunici, bucuroşi să-şi vadă oraşul animat de atâta entuziasm şi voie-bună. Aşa că, cercetaş fiind, luai un pahar de ceai fierbinte şi te plimbai printre ateliere, oprindu-te să încurajezi fiecare responsabil de activitate sau să te joci...

Nici nu ne-am dat seama când au trecut două ore. Cert e că atelierele forfoteau de participanţi şi era imposibil să încerci să primeşti o îmbrăţişare gratuită sau să ţi se aplice o urmă de creion pe faţă. Deşi cu
toţii am fi vrut să prelungim festivalul, să ne bucurăm şi mai mult de fiecare atelier, să gustăm din fericirea ce plutea, liberă, prin aer, trebuia să-nceapă şi concertul folk, odată şi-o dată, concert care era urmat, teoretic, de lansarea de lampioane şi de jongleriile cu foc. Doar că, după primele trei melodii, vremea s-a decis să ne lase baltă la propriu, aşa că a început o ploaie nebună, care a gonit imediat trecătorii. Însă cercetaşii au rămas pe poziţii, cântând până şi ultimul participant la festival s-a îndurat să plece. Uzi leoarcă, am strâns ultimele urme de materiale, am dus toate băncile şi mesele înapoi la Inspectoratul Şcolar Judeţean şi am stins toate gulguţele. În nici o jumătate de oră, pe centrul vechi nu se putea ghici vreo urmă a unui Festival al Luminii. Dar în sufletele noastre, acum animate de bucuria lucrurilor mărunte, lumina acelei seri scânteia cu putere.

Suntem mândri de munca noastră. Mândri fiindcă am reuşit să cooperăm cu cercetaşii maghiari, mândri fiindcă am muncit cot la cot lupişori, temerari, exploratori şi lideri pentru a obţine o seară mai mult decât frumoasă, mândri fiindcă le-am oferit devenilor o evadare scurtă din cotidian, mândri că am împărtăşit frumuseţea cercetăşiei cu un oraş întreg. Mai mult nu prea putem spune... lăsăm pozele să vorbească. Şi, poate, posteritatea.:)
Petra Ioana Trifon, explorator, Unitatea "Daos"

Spirit Scout X

Era 25 aprilie 2012 când cercetaşii deveni îşi făceau bagajele pentru următorul camp: Spirit Scout X. Biletele de tren erau cumpărate, izoprenul şi sacul de dormit erau la locul lor în bagaj, iar eşarfa şi bocancii aşteptau ziua următoare. La prânz, când era căldura mai mare, ne-am urcat în tren şi am plecat veseli spre Arad. Nici căldura de afară şi nici faptul că nu am avut locuri în tren nu au reuşit să ne strice cheful. După un lung drum prin centrul oraşului, cu rucsacii în spate şi priviţi cu ochi mari de cetăţeni, am ajuns la sala de sport care avea să ne fie casă în perioada 26-29.04.2012. Ne-am aşezat izoprenele, sacii de dormit şi rucsacii alături de ai celorlalţi cercetaşi şi am aşteptat festivitatea de deschidere. La festivitate, staff-ul ne-a urat bun venit, ne-a prezentat regulile campului şi, după câteva jocuri, ne-au invitat alături de ei în tradiţionalul tea-room, loc în care ne-am reîntâlnit cu vechi prieteni şi am pus ţara la cale pentru următoarele 2 zile. Canoe, biciclete, tiroliană, căţărări, airsoft şi alte activităţi minunate ne-au umplut zilele atât de bucurie, cât şi de oboseală. Am fost foarte entuziasmaţi de atelierele de anul acesta, deoarece majoritatea devenilor erau în primul lor camp cu cercetaşii. Iar celor pentru care căţărările sunt la ordinea zilei, mersul cu canoia timp de câteva ore le-a stârnit curiozitatea. Nu a lipsit jocul de cultură generală, anul acesta alegându-se “Vrei să fii miliardar?”, iar, ca noutate, am participat la olimpiade sportive precum basket, football sau volei. La competiţiile sportive am avut ocazia să lucrăm în echipă cu cercetaşi din alte centre locale. Deşi a părut greu la început, lucrurile au mers de la sine. 
Serile ni le-am petrecut cântând cu sau fără foc, acompaniaţi mai mult sau mai puţin de o chitară. Băncile din faţa sălii de sport nu pot spune ca s-au simţit neglijate. Cu siguranţă, printre momentele care merită precizate se numără şi seara în care, fără să ştim motivul, în sala de sport au pornit alarmele. Nimeni nu ştia să le oprească şi, datorită acestui fapt, acestea ne-au ţinut pe toţi afară mai bine de un ceas. 
În ultima seară, deşi oboseala după ateliere începuse să-şi spună cuvântul, am participat cu toţii la promisiune. Începând cu un moment spiritual, promisiunea a fost ,atât pentru cei implicaţi, cât şi pentru restul, un moment emoţionant. De la lumânările care ardeau în gulguţe până la discursurile noilor lideri, totul a fost de neuitat. Şi unde să mai adăugam şi faptul că, tot în acea seară, Deva a fost anunţată ca fiind câştigătoarea cupei. Fericirea mare care a pus stăpânire pe sala de sport ne-a ţinut pe toţii treji până târziu. 

Următoarea zi, dimineaţa, pe când venise timpul să ne luăm la revedere, au izbucnit lacrimile. Îmbrăţişările de final ne-au dat un surplus de entuziasm pentru a continua viaţa ca adevăraţi cercetaşi, aşteptând cu nerăbdare următorul camp, care sperăm să fie cel puţin la fel de frumos ca şi acesta. Le mulţumim arădenilor pentru tot, îi felicităm pentru efortul depus şi le urăm mult success în organizarea campului de la anu’, la care cu siguranţă   vom fi prezenţi.

Timar Maria Ozana, lider exploratori