23 IULIE
Aventura verii a început!
Ne-am cărat bagajele grele (ca pentru vreo 17 zile
de vacanță) până la gară. Trenul Deva- Brașov urma să sosească în puțin timp,
iar noi eram din ce în ce mai curioși...
Drumul a fost lung, dar, presărat cu discuții și
glume specific cercetășești, ni s-a părut că a trecut repede. Odată ajunși la
Brașov, a trebuit să găsim cea mai bună variantă pentru a ajunge la Zărnești.
Un alt tren ne-a dus în comuna în care ne-am întâlnit cu doi prieteni ai lui
Iulian, foști salvamontiști si cercetași. Adevărata aventură, însă, a început
când, de la Zărnești până la intrarea în Piatra Craiului, am călătorit PE o
remorcă metalică.
Am fost uimiți cât de repede am ajuns la locul de
campare, doar vreo 20 de minute de mers pe jos. Ne-am montat corturile (dar
n-am avut cum să le ancorăm în solul pietros) și, fără să stăm prea mult la
focul de tabără, ne-am dus în corturi. Noaptea a fost destul de agitată, de
câteva ori am crezut că ne va zbura prelata, în schimb, dimineața, temerarii
susțineau că au auzit un zgomot ciudat, ca strigătul unor iele.
24 IULIE
Ne-am trezit în compania unei grupe mari de copii
care, am aflat mai târziu, învățau să cațere pe stâncă. Într-adevăr, am dormit
intenționat la baza unei stânci înalte de câteva zeci de metri, pentru ca,
imediat ce ne trezeam, să putem cățăra. După ce traseul a fost asigurat, am
început, pe rând, să ne folosim de prizele oferite de stâncă. În stilul
propriu, am căutat o priză până când mi-au obosit mușchii, a căzut o bucată de
stâncă de sub mine și, nefiind pe un traseu drept, m-am balansat spre dreapta,
oprindu-mă la timp cu piciorul în stânca spre care mă apropiam cu viteză. După
alte câteva ”ture” între stânci, am revenit cu picioarele pe pământ (cu
bocancii adică). Istoria s-a repetat parțial și cu Denisa, care, însă, a reușit
să-și rupă și pantalonii. După o scurtă pauză, a mai făcut câteva trasee,
îndrumată fiind de un cățărător de vreo 50 de ani care urca desculț cu ușurința
cu care noi mergeam pe asfalt! Între timp, noi am cunoscut un român care
trăiește în Marea Britanie și vine în vacanțe în România. A fost foarte dornic
să contacteze cercetași din București, așa că i-am dat numărul de telefon al
unui cercetaș de-acolo.
Cu aceiași rucsaci între 15 și 20 kg am urcat până
la Cabana Curmătura, unde ne-am montat din nou corturile (de data asta le-am
ancorat bine) și ne-am spălat la apa rece de izvor. O patrulă dornică de
explorare a făcut, în doar trei ore, creasta mică. Patrula se numește „Tibi e
frumos” și are același strigăt. Pozele pe care le-au făcut acolo sunt superbe
și ne-au ambiționat să urcăm a doua zi pe creasta mare, mult mai lungă și mai
dificilă. Între timp, noi am admirat priveliștea minunată din fața cortului
nostru, ascultând povești cu macaci, cu alte povești și râsete de mistreață.
25 IULIE
„Cine se scoală de dimineață, departe-ajunge”, așa
că și noi am plecat devreme de la cabană pentru a putea merge cât mai mult pe
creasta mare. Într-adevăr, peisajul acela sălbatic, de un verde infinit
compensa drumul anevoios, în special porțiunile unde trebuia să cațeri sau să
descațeri doar ținându-te de un cablu prins în stâncă. Sinceră să fiu, mie
mi-au plăcut mai mult acele porțiuni decât cărările întortocheate în pante mici
și constante. Am început să coborâm când eram doar la două vârfuri distanță de
cel mai înalt din Munții Piatra Craiului: vârful Om. Am fi putut continua în
condițiile în care am fi avut mai mult timp la dispoziție și, mai ales, mai
multă apă. Oricum, am aflat că am parcurs cam 45% din creastă, deci aproape
jumătate, ceea ce e mult! Coborârea a fost mai ușoară: mai rapidă și mai puțin
abruptă decât urcarea.
După un duș rece ca gheața la izvor, am cunoscut o
familie din București care acum vrea să-și înscrie copiii la cercetași. Am
jucat împreună Killer, Bullshit, am mâncat bezele cu frișcă și topping de
ciocolată și am renunțat la timp să ne prefacem că suntem copii cu nevoi
speciale.
26 IULIE
Cu greu ne-am despărțit de munții abrupți (poate cei
mai abrupți din România), dar spectaculoși, pentru a ne pregăti de o altă
poveste. Până atunci, însă, pe drum, în aceleași locuri unde odinioară filma
Florin Piersic, acum pregătirile erau în toi pentru un alt film, unul străin:
Regele scorpionilor 4. Am fost foarte plăcut surprinși când unul dintre oamenii
”din spatele poveștii” ne-a salutat cu semnul cercetașilor.
Nu după mult timp, eram deja în altă remorcă, una de
căruță de data asta, deci ceva mai sigură, apoi în autobuzul Zărnești- Brașov.
În gară, ne-am împărțit în două grupuri: cel de exploratori și temerari care se
întorceau la Deva pentru a pleca a doua zi la Șuncuiuș și cel de staff, care a
luat seara trenul spre Constanța. Timpul petrecut în Brașov a fost special, am
văzut obiective frumoase, am asistat la repetițiile unui cor cu orchestră în Biserica
Neagră, am mâncat înghețată roz cu topping verde și, chiar când am intrat în
taxiul ce urma să ne ducă la gară, am văzut grupul de cercetași spanioli pe
care i-am întâlnit, câteva zile mai târziu, la Mogoșoaia. Călătoria cu trenul a
fost...surprinzătoare: multe schimbări gălăgioase pe locurile din fața noastră,
evaluarea campului în urma căreia am decis că ”Iulian este un organizator
foarte bun” și că ”i se suflă din cască” și nu numai... În Gara de Nord s-a
anunțat că vom sta 10 minute, așa că Iulian a ieșit să ia mâncare. Între timp,
așteptarea s-a prelungit cu încă jumătate de oră. Când s-a întors cu mâncarea,
ni s-a făcut și nouă poftă, așa că am ieșit să ne luăm și noi. În timp ce
stăteam la coadă, Bibi a făcut o observație cu care ne-am obișnuit deja: „Uite,
cercetași!”. Uitându-mă mai bine, mi-am dat seama că nu erau oricare dintre
cercetași, ci prietenii noștri din București. A fost chiar o coincidență
surprinzătoare!
Când, pe la ora 23, am ajuns în sfârșit în gara din
Constanța, am fost întâmpinați cu veselie de cercetașii marini și conduși la
Năvodari, în tabără. Primul lucru pe care l-am făcut după ce ne-am pus
corturile a fost o baie nocturnă în mare, la lumina lunii. Înviorate, noi,
fetele am stat la planton până la răsărit, când ne-am dus pe plajă și l-am
admirat în toată splendoarea lui. Ce ziceți, un sfârșit frumos de poveste, nu?
Nu, e un început frumos...
A voastra in cercetasie, Bohateret Amalia, exploratoare
Postări
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu