miercuri, 26 septembrie 2012

Lupii, lupii, lupii... în camp naţional!

Campul național de la Lisa a fost o experiență foarte frumoasă pentru cei 9 lupișori de la Deva, fiind primul de acest gen pentru noi. Totul a început în data de 30 iulie când, după un drum care ni se părea că nu se mai termină, am ajuns la Lisa, în județul Brasov, un sat care ne-a relatat pe parcursul șederii noastre acolo o parte din istoria lui.

Deși vremea a vrut să ne pună “bețe în roate” prin ploaia cu care ne-a întâmpinat încă de când am ajuns la locul de campare, bucuria de a ne revedea cu CL Alba, lupișori cu care ne mai întâlniserăm la evenimentele regionale, și dorința de a ne distra și a ne face prieteni noi au fost mult mai puternice și au învins până și vremea mohorâtă. Și pentru că Mowgli ne ceruse ajutorul, a doua zi am plecat prin sat pentru a vedea cum se făcea înainte focul prin aceste locuri - poate poate reușim să îl alungăm pe Shere Khan.


Bucuria și emoția din sufletele lupișorilor au obligat până și vremea să se îndrepte, soarele călăuzindu-ne pe tot parcursul plimbării noastre prin sat. Am aflat că aici s-a născut scriitorul Octavian Paler, iar “La Vâltori” am văzut cum se făceau demult păturile și covoarele. După ce ne-am jucat câteva jocuri cercetășești cu copiii din sat și ne-am îndulcit cu miere, ne-am întors în camp pentru a-i putea transmite lui Mowgli prin codul Morse informațiile acumulate. 
Dorința de a-l ajuta pe Mowgli ne-a făcut să ne 
testăm abilitățile fizice printr-o serie de jocuri, prin 
care am înțeles că dacă lucrăm în echipă putem câștiga, lucru care ne-a determinat ca pe tot parcursul campului să căutăm sprijinul haiticului pentru a ne ușura munca și să știți că nu am avut sarcini ușoare: ne-am făcut de mâncare, cea mai bună salată orientală și cele mai gustoase pâinici, am decorat farfurii, ne-am pus mintea la contribuție pentru a inventa o rețetă pentru un desert, am arătat că știm noduri și că suntem gata oricând pentru orice, inclusiv pentru un hike prin junglă, unde Shere Khan a încercat sa ne sperie, având chiar curajul să intre în corturile celor mai dezordonați dintre noi. 

Din păcate toate lucrurile frumoase se termină repede. La fel s-a întâmplat și cu campul acesta, de unde am plecat obosiți în urma atâtor activități plăcute, dar ne-am întors acasă mulțumiți că am reușit să îl ajutăm pe Mowgli și bucuroși că am reușit să cunoaștem haiticuri din toată țara și ne-am făcut atâția prieteni noi. 

Raţ Alexandra, lider lupişori

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu